Tricolorii under 19 i-au surclasat pe sârbi

0
346

Vlad Screciu a fost integralist în victoria României şi a fost remarcat de Cosmin Contra, care a declarat că îl are în vedere pe oltean chiar pentru prima reprezentativă

Una dintre generaţiile lăudate şi promovate, naţionala de juniori sub 19 ani, născuţi în 1999-2000, a confirmat la debutul în grupa de calificare la Euro 2018, denumită Tur de Elită şi organizată chiar la noi în ţară. Goniţi de la Mogoşoaia de zăpadă, tricolorii antrenaţi de Adrian Boiangiu au jucat pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti meciul cu Serbia şi s-au impus lejer, cu 4-0. Mijlocaşul mignon al Viitorului, Alex Măţan i-a învârtit abitir pe vecinii de peste Dunăre şi a reuşit o dublă (20, 61), colegul său, mult mai înalt, de la Viitorul, Tudor Băluţă, a punctat şi el (55), iar jucătorul cumpărat de FCSB de la Botoşani cu 700.000 de euro, Olimpiu Moruţan, a punctat în minutul 23. Jucătorul Universităţii Craiova, Vladimir Screciu, a fost integralist, jucând stoper, într-un sistem cu 4 pe fund, altul faţă de cel folosit de Mangia. Olteanu a avut numărul 5 şi a avut o evoluţie sigură, remarcată inclusiv de selecţionerul echipei mari, Cosmin Contra. „Screciu a făcut un meci extraordinar la naţionala U19. A fost unul dintre remarcaţii mei. Nu mi-e frică să aduc la lot jucători foarte tineri aşa cum este el”, a spus selecţionerul României la conferinţa de presă premergătoare partidelor cu Israel şi Suedia.

Contra sârbilor, tricolorii under 19 au jucat în formula: Vlad (FCSB) – Haruţ (Timişoara), Screciu (Craiova), Dima (Sepsi), Neciu (Viitorul) – T. Băluţă (Viitorul), M. Dulca (Swansea) – Moruţan (Botoşani) (84 Micovschi, Genoa), Dragomir (Arsenal), Măţan (Viitorul) (68 Drăguş, Viitorul) – Sântean (Slavia Praga) (65 Moldoveanu, Dinamo). În celălalt meci al grupei, jucat tot la Ploieşti, Suedia – Ucraina 0-0. Mâine vor avea loc partidele Ucraina – Serbia şi România – Suedia, iar marţi vor avea loc meciurile Serbia – Suedia şi România – Ucraina. Câştigătoarea grupei se va califica la turneul final din Finlanda, programat în perioada 16-29 iulie.

Naţionala lui Ţicleanu a încasat „manita” de la israelieni

Avându-l selecţioner pe Aurică Ţicleanu, naţionala under 17 a fost surclasată ieri cu 5-1 de Israel, la debutul în Turul de Elită din Ungaria. Unica reuşită a tricolorilor i-a aparţinut lui Dumitru, la câteva minute după ce intrase pe teren. Atacanţii Craiovei, Jovan Markovic şi Luis Niţu au fost titulari, dar nu s-au remarcat. România a evoluat în formula: Şerban – Georgescu (Rus 69), Catrici, Marin, Chiorean – Albu, Mărginean, Marrone – Toma (Dumitru 52), Markovic, Niţu (Stan 52). În celălalte meci din grupă, Ungaria – Slovenia 1-1. La turneul final programat în Anglia, în perioada 4-20 mai 2018, se califică selecţionatele care câştigă cele 8 grupe de la Turul de Elită, dar şi 7 dintre cele mai bune 8 locuri secunde, cu cel mai bun punctaj.