O nouă miniflotilă internaţională se apropia, ieri, de Gaza

0
404

Două nave, plecate miercuri din Turcia, din Fethiye, sub pavilion irlandez, „Saoirse” (libertate în galică) şi, respectiv, canadian, „Tarhrir” (libertate în arabă), care transportă medicamente în valoare de 30.000 de dolari, urmau să ajungă, ieri dimineaţă, în Gaza. Ele au intrat sub supravegherea marinei israeliene încă din momentul în care se aflau în apele internaţionale, la circa 180 de mile (300 km) nord de Gaza, potrivit militanţilor pro-palestinieni din organizaţia International Solidarity Mouvement. Nave de război israeliene s-au apropiat, joi, la circa 6 mile de flotilă, în timp ce avioane de recunoaştere au survolat, la mică înălţime, convoiul. „Nu am avut intenţia de a penetra în apele internaţionale israeliene, nu am avut intenţia să ne îndreptăm spre Israel. Destinaţia noastră a fost Gaza” a afirmat Fintan Lane, un militant irlandez. „Dacă israelienii încearcă să deturneze cele două nave din drumul lor spre Gaza, dirijându-le spre Israel, acest lucru ar echivala cu o răpire”. Marina israeliană „este pregătită să împiedice atingerea Fâşiei Gaza”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ziariştilor. „Noi înţelegem că aceasta este o nouă provocare, dintr-un lung şir contra statului Israel” a declarat Avital Leibovitch, care a subliniat că o comisie internaţională de anchetă a ONU a recunoscut legalitatea blocadei din Fâşia Gaza, pentru a preveni aprovizionarea cu arme a mişcării Hamas. Un purtător de cuvânt al ministerului irlandez al Afacerilor Externe a declarat pentru AFP că „totul a fost judecat, pentru a preveni o repetare a incidentelor cu prima flotilă”. În mai 2010, o asemenea flotilă a fost reţinută de marina israeliană, în cursul unui raid care a făcut 9 morţi printre militanţii turci, provocând o criză diplomatică între Turcia şi Israel. O a doua flotilă a încercat să părăsească Grecia în luna iulie, dar autorităţile greceşti au interzis acest lucru.