Miting omagial pentru Păunescu

0
462

Suporterii Ştiinţei vor comemora la Bucureşti un an de la dispariţia celui a compus „Cântec pentru Oltenia”

Un an s-a scurs de la dispariţia poetului Adrian Păunescu, timp în care echipa căreia i-a fost fidel suporter şi ocrotitor a încetat şi ea să mai existe. La 67 de ani, poetul născut în Basarabia şi adoptat de Bârca doljeană s-a stins într-un spital din Bucureşti, nu înainte de a mai compune încă o poezie, „De la un cardiac, cordial”. Acum un an, la meciul Universităţii cu Oţelul, mii de lumânări s-au aprins pe „Ion Oblemenco” în memoria celui care a fost artizanul imnului Ştiinţei, „Cântec pentru Oltenia”. Astăzi, la ora 12, la cimitirul „Bellu” din Bucureşti, la mormântul maestrului de pe Aleea Scriitorilor un grup de suporteri ai Universităţii îl vor omagia pe cel care a inventat sintagma „Campioana Unei Mari Iubiri” în onoarea unei echipe de legendă.  În 1983, inspirat de victoria Craiovei Maxima în sferturile Cupei UEFA contra lui FC Kaiserslautern, Adrian Păunescu scria poezia „Cântec pentru Oltenia”, cunoscută şi sub numele de „Oltenia Eterna Terra Nova”. Ulterior „cântecul” a devenit imn oficial al Universităţii Craiova, după ce Valeriu Penişoară, membru al Cenaclului „Flacăra”, a pus pe muzică versurile maestrului.

 

Prima strofă din „Cântec pentru Oltenia”

De bucurie rar avurăm parte
În unele duminici, pe la nunţi,
Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte
Suntem olteni, adică suntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi până-n Olt şi până-n Vâlcea
Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi!