Primăvară-vară 2012, sezonul inaugurărilor

1
406

Primarul Antonie Solomon a făcut, ieri, o vizită-circuit pe toate şantierele care sunt deschise în acest moment în Craiova, promiţînd că se va întoarce peste încă o lună ca să vadă cât au mai avansat. În fiecare loc le-a pus constructorilor aceeaşi întrebare: când vor termina lucrarea? Dacă executanţii şi-ar respecta termenele avansate, ar însemna că anul viitor, din primăvară şi până în vară, ar începe sezonul inaugurărilor.

Prima oprire a fost la Sala Polivalentă, care continuă să fie şantierul care avansează cel mai încet. În ciuda insistenţelor pe care primarul Antonie Solomon le face pe lângă constructor –firma Concas Buzău – construcţia pare să nu se mai termine. Dacă la ultima vizită, de luna trecută, se invoca lipsa unui utilaj din cauza căruia nu se poate monta instalaţia de încălzire, acest detaliu nu era rezolvat nici ieri când sala era tot neîncălzită. “Dacă vreţi ca spectator, ca om al cetăţii, ca simplu privitor, e de muncă. Şi acum sunt circumpect că se va termina în martie, nu că nu am încredere în firma care construieşte, dar şi acum am rezerve fiindcă am văzut multe la viaţa mea pe şantiere, ştiu ce înseamnă. Am construit pentru familie sau când eram viceprimar şi pot să spun că nu e ritmul pe care mi l-aş dori. Dacă mergeţi la mall e un furnicar şi tot nu se va da pe 17 noiembrie cum au spus ei, ci pe 7 decembrie”, a spus Solomon.

Polivalentă e arvunită pentru Turneul Carpaţi

Sala ar trebui să fie terminată pe data de 15 martie, potrivit constructorilor. Edilul-şef a insistat ieri ca să rămână această dată bine stabilită, astfel încât să poată găzdui, în luna aprilie, cea de-a 40-a ediţie a prestigiosului Turneu Carpaţi la handbal, care s-a desfăşurat până acum în mai toate oraşele ţării, ultima dată la Piatra Neamţ. “Nu mai vreau să îi minţim pe craioveni. Sala asta e ceva de pomină, alţii au făcut stadioane în doi sau trei ani şi noi, de 14 ani, să nu construim o arenă acoperită. Şi după ce se termină sala asta, ne uităm în partea cealaltă şi vedem o mizerie, deci trebuie să găsim din nou soluţii pentru un stadion european”, a mai spus Solomon. Acesta a adăugat că investiţia e ţinută acum în loc de o licitaţie pentru achiziţia şi montarea mobilierului în sală, care ar trebui să fie organizată de Compania Naţională de Investiţii. “Acum se aşteaptă licitaţie pentru mobilier. De asta merg mâine la Bucureşti să încerc cât de cât să urgentez”, a promis Solomon.

Pe Severnului s-a lăsat puţin strada

Pe Calea Severinului, în zona fântânii de la blocurile ANL, strada a fost căzută pe o porţiune de aproximativ 100 de metri. Firma Domarcons era, ieri, la muncă, prezentând primarului o suprafaţă decopertată, cu ţevile de canalizare la vedere. “Problema a fost că s-a prăbuşit strada şi am intervenit în regim de urgenţă. Dacă vremea ne lasă, sper ca firma să se ţină de promisiune şi să termine în această lună. E un tronson foarte important, e circulat foarte mult şi a fost în mare pericol, deci bine că am intervenit la timp”, a spus Solomon, la faţa locului. Potrivit constructorilor, strada s-a prăbuşit în acest loc din cauza canalizării defectuose. Mai precis, cele opt gaigăre care se află în zonă s-au înfundat şi nu au mai condus apa spre reţea. Reprezentanţii societăţii Domarcons, care execută această lucrare, susţineau ieri că bucata de stradă va fi redată circulaţiei cel târziu pe data de 25 noiembrie. Reparaţii de străzi şi alei se efectuează, tot în acest timp, şi în cartierul Valea Roşie, pe care, de asemenea, primarul le-a supervizat din mers.

Centrul multifuncţional, terminat într-un an

Cea mai avansată lucrare din cele aflate în şantier este centrul multifuncţional, din cartierul Romaneşti. Reprezentantul Recon SA Craiova, Constantin Golfiţă, a spus ieri că lucrările sunt realizate în proporţie de 90% pe partea de structură – a fost ridicat parterul şi s-au montat stâlpii pentru primul etaj, urmând ca, în primăvară, să termine structura şi să se monteze cupola. “Lucrările sunt în grafic şi, după părerea noastră, au avansat foarte repede şi foarte bine. Ele au început acum patru luni şi, ţinând cont de perioada scursă, considerăm că e foarte bun ritmul de execuţie. Sperăm ca şi vremea să ţină cu noi şi să putem avansa cât se poate de mult în această lucrare”, a declarat Dan Popescu, din partea firmei de consultanţă. “Ritmul e foarte bun, termenul de execuţie sper să fie devansat cu un an. Domnul Petcu (n.r. – Marian Petcu, director Recon) spune că nu se poate scurta decât cu şase luni, dar eu insist să fie terminat mai devreme cu un an pentru că sunt o firmă puternică din Craiova care ştie să muncească”, le-a cerut, la rândul lui Solomon.

Cum i-a trezit Solomon pe muncitorii de la pasaj

Şi la pasajul suprateran, din Valea Vlăicii, primarul a insistat ca şantierul să se termine măcar la timp, dat fiind faptul că aici se pune problema recuperării unei întârzieri de 2,5 luni, care ar fi apărut în momentul în care s-a început lucrarea. Facem peste un an pasajul sau nu? Prin octombrie-noiembrie e gata la anul?”, a întrebat Solomon pe reprezentantul firmei de consultanţă. Gheorghe Diaconu i-a transmis însă edilului că aceste întârzieri nu pot fi recuperate “nici măcar o secundă”. “Problema e că lucrarea a început mai prost din cauza utilităţilor, apoi şi proiectul a fost cum a fost. Am trecut peste aceste lucruri, dar acum, din păcate, şi constructorul are o parte din vină pentru că nu s-a aprovizionat ritmic cu materialele necesare şi s-au pierdut timp şi cu aşteptarea aparatelor”. Cert este că, chiar pe timpul vizitei, profitând de ceaţa deasă care nu se ridicase ieri dimineaţă, nici la ora 10, muncitorii nu şi-au prea făcut apariţia la muncă. Pentru că nu l-a întâmpinat nimeni, primarul a fost nevoit să-şi trimită consilierul pentru a bate la uşa dormitoarelor de campanie de pe şantier. Această stare de lucruri se traduce în acte într-un procent mic al lucrărilor, de numai 28%, despre care reprezentantul firmei de consultanţă spune că e cel “real”.

 

1 COMENTARIU

  1. Străzile din oraş sunt varza, populaţia nu are bani de căldură, şomaj la maxim, oras plin de cerşetori şi speculanti, poliţie fără autoritate, blocuri pestriţate, haos la semafoare, parcări zero, utilităţi în fundul curţii, şcoli fără elevi, spitale în mizerie, tribunalul şi puşcăria pline….IMAGINEA Craiovei…Hai la inaugurare de alegeri…

Comments are closed.