Mehedinți: Doljeancă depistată băută la volan, în Orșova

0
419

Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, azi-noapte, în jurul orei 01.15, polițiștii din Orşova au depistat o persoană de sex feminin, în vârstă de 48 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea pe strada Cernei, din municipiul Orșova un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Procedând la testarea acesteia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Municipiului Orșova, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ”.