Craiova: Peste 100 de elevi în vizită la ISU Dolj, în cadrul programului “Școala Altfel”

0
414

Peste 100 de copii, elevi de la unități de învățământ din Craiova, au luat cu asalt, ieri și astăzi, sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” (ISU) al judeţului Dolj, în cadrul programului “Școala Altfel”. Unitatea are porțile deschise, atât în Craiova, cât și la subunitățile din județ, astfel că cei mici sunt mereu bineveniți dacă vor să afle cât mai multe despre activitatea salvatorilor. Pompierii le-au prezentat autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite în diferite situaţii de urgenţă și chiar i-au lăsat să probeze o parte din echipamente, după cum au anunțat reprezentanții ISU Dolj.