Începe vaccinarea antigripală

0
562

De săptămâna viitoare campania de vaccinare gratuită împotriva virusurilor gripale va debuta şi în judeţul Dolj. Într-o primă fază, Direcţia de Sănătate Publică a achiziţionat 6.500 de doze care au fost distribuite către mai multe instituţii de ocrotire socială, unităţi sanitare, dar şi către cabinetele medicilor de familie.

Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, nu întreaga populaţie a judeţului va beneficia de posibilitatea de a se vaccina gratuit împotriva gripei. Doar anumite categorii, care prezintă un risc mai ridicat de îmbolnăvire vor beneficia de acest avantaj. Este vorba, în principiu, de persoane aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice, pulmonare, cardiovasculare, boli metabolice, renale, astm bronşic şi diabet zaharat. De gratuitate vor beneficia, de asemenea, cadrele medicale şi personalul auxiliar din unităţile sanitare, respectiv adulţii şi copiii care sunt internaţi în instituţii de ocrotire socială şi persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Acestea trebuie să ia legătura cu medicii de familie sau cu cele din cadrul unităţilor sanitare pentru a fi planificaţi pentru vaccinare.

Anul trecut, DSP Dolj a catagrafiat 100.000 de persoane care se încadrau în grupurile de risc, însă numai jumătate dintre aceştia au beneficiat de vaccinarea gratuită. „Noi deja am repartizat vaccinul la instituţiile de ocrotire socială, la spitale, în policlinici şi la medicii de familie. Urmează să se facă liste cu pacienţii care se pot vaccina gratuit. Pe data de 1 noiembrie a.c., Direcţia de Sănătate Publică Dolj a intrat în posesia primei tranşe de vaccin antigripal trivalent. Este vorba de 6.500 de doze achiziţionate. În următoarea perioadă sunt aşteptate şi dozele de vaccin care ar urma să vină de la Ministerul Sănătăţii. Fiind o sumă foarte mare, trebuie respectate o serie de proceduri de licitaţie care au întârziat până la urmă achiziţia la nivel naţional”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Nu au fost înregistrate cazuri de gripă

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj se aşteaptă ca numărul de doze de vaccin ce va fi alocat din partea Ministerului Sănătăţii pentru populaţia judeţului să ajungă la cel puţin 50.000 de unităţi, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Între timp, în judeţul Dolj nu s-au semnalat pacienţi cu gripă. Un singur caz a fost suspect, însă, acesta nu a fost confirmat, rezultatul probei investigate la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti fiind negativ pentru virusurile gripale.

S-a înregistrat, în schimb, un număr de 1.261 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 431 cazuri de pneumopatii acute. Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii înregistrate în această săptămână este uşor mai scăzut faţă de săptămâna anterioară, iar ponderea spitalizărilor a fost de 12,34%.

Dozele de vaccin de la Ministerul Sănătăţii sosesc la jumătatea lunii noiembrie a.c.

Campania gratuită de vaccinare împotriva virusurilor gripale se desfăşoară atât prin intermediul cabinetelor medicilor de familie cât şi în unităţile sanitare cu paturi. Într-o primă etapă, direcţiile de sănătate publică au achiziţionat 256.281 doze de vaccin gripal, ce vor putea fi administrate începând de săptămâna viitoare pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Planul Ministerului Sănătăţii, în continuare, este acela de a achiziţiona, în perioada imediat următoare, aproximativ 730.000 de doze de vaccin antigripal gripal prin licitaţie publică, urmând ca acestea să fie distribuite în teritoriu după data de 15 noiembrie a.c.

Conform datelor transmise de Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile la Ministerul Sănătăţii, la nivel naţional, 94.111 persoane s-au prezentat  la medic cu infecţii respiratorii acute, numărul lor fiind comparabil cu cel înregistrat în săptămâna precedentă. Peste 16.000 dintre aceştia au fost înregistraţi cu pneumonii, iar 78.000 cu viroze respiratorii.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor, medicii recomandă populaţiei ca, în perioadele cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor. Printre acestea se numără spălarea cu apă şi săpun a mâinilor,  folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.