Sindicate din Învăţământ, desfiinţate de pe statele de plată

0
357

Unităţile de învăţământ din judeţul Dolj vor face statele de plată pentru luna octombrie a.c, fără să mai reţină datoriile angajaţilor, capitol la care este inclusă atât rata către C.A.R., cât şi cotizaţia către sindicate. Decizia aparţine Ministerului Educaţiei, care a furnizat unităţilor şcolare un nou program de calcul pentru întocmirea statelor de plată, în conformitate cu ordinului MECTS nr 4.576/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar.

Noua aplicaţie va întârzia plata salariilor către angajaţii din sistemul educaţional şi are efecte dezastruoase pentru sindicalişti, care solicită să nu fie pusă în aplicare întrucât încalcă mai multe legi în vigoare.  Liderii organizaţilor sindicale spun că prin această măsură, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu respectă articolul 24 din Legea Dialogului Social conform căruia „Cotizaţia de sindicat este deductibilă în cuantum de 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului Fiscal”. Se ignoră şi Codul Fiscal care prin articolul 57 stabileşte faptul că din impozitul lunar face parte şi cotizaţia sindicală. Aplicaţia nu ţine cont nici de art 218 din Codul Muncii, care prevede că « este interzisă orice intervenţie a autorităţilor publice de natură a limita drepturile sindicale sau a împiedica exercitarea lor legală”. Făcând referire la aceste articole de lege, sindicatele cer managerilor să nu pună în aplicare dispoziţia transmisă de Ministerul Educaţiei prin inspectoratele şcolare.

Statele de plată vor fi verificate de ISJ Dolj

Cu toate acestea, însă unităţile de învăţământ nu pot să ignore îndrumările Ministerului Educaţiei, întrucât statele de plată vor fi verificate de inspectoratele şcolare. Sindicaliştii spun că situaţia creează stare de panică în şcoli.

„Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene încalcă cu nonşalanţă legile din România, inducând o stare de teroare şi tensiune  în rândul personalului din învăţământ. Deşi există convenţii scrise prin care salariaţii şi conducerile de şcoli se obligă să reţină şi să vireze obligaţiile membrilor de sindicat, nimic nu contează”, a precizat Constantin  Rada, preşedintele FSLI Dolj.

Sindicaliştii îl acuză pe ministrul Educaţiei de cinism. „Prin această acţiune de forţă, în aceste momente grave de criză cu care se confruntă întreaga populaţie, ministrul Educaţiei îşi permite să încalce grav legile din România. Mai mult, dând dovadă de cinism, nesocoteşte partenerii de dialog social, care sunt sindicatele, în calitate de reprezentanţi legali ai salariaţilor”, a precizat Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.