Depunctare anulată pentru PAOK Salonic

0
456

Comisia de Apel a decis sâmbătă noaptea că PAOK Salonic va primi înapoi cele trei puncte care i-au fost luate prin prima decizie, în urma incidentelor care au împiedicat disputarea derby-ului cu Olympiakos Pireu. De asemenea, echipa antrenată de Răzvan Lucescu nu va mai fi nevoită să joace fără spectatori, iar stadionul va fi arhiplin la derby-ul de titlu, cu AEK Atena, de diseară.

Singura măsură împotriva lui PAOK rămâne pierderea jocului cu Olympiakos cu 3-0.  PAOK revine pe locul secund în clasamentul din Grecia, cu 52 de puncte, cu două mai puţine decât AEK Atena şi tot două puncte mai mult decât Olympiakos, ocupanda locului trei.
PAOK a câştigat de două ori titlul în Grecia, ultima dată în 1985.