Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe al Franţei, a anunţat că se va retrage din Partidul Socialist

0
372

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a anunţat că plănuieşte să se retragă din formaţiunea politică de centru-stânga, Partidul Socialist, după ce mai mulţi colegi i-au sugerat să aleagă între preşedintele Emmanuel Macron şi opoziţie. Anunţul a fost făcut după ce mai mulţi membri ai Partidului Socialist i-au cerut omului politic să facă o alegere între guvernul susţinut de Emmanuel Macron şi partidul de opoziţie. Jean-Yves Le Drian a ocupat anterior funcţia de ministru al Apărării, înainte de a se alătura cabinetului lui Macron, o mişcare despre preşedintele interimar al Partidului Socialist, Rachid Temal, consideră că îl transformă pe Le Drian în liderul “de facto” al partidului lui Macron, La République En Marche (LRM). Cu toate acestea, Le Drian susţine că nu are de gând să se alăture formaţiunii politice LRM. “Părăsesc Partidul Socialist cu multe emoţii, fiind membru de 44 de ani, dar şi cu multă mândrie, fiind implicat în campanii ale fostului Preşedinte François Mitterrand, ale lui Lionel Jospin şi François Hollande “, a declarat Le Drian. Ministrul de Externe şi-a criticat propriul partid pentru opoziţia “copilărească” faţă de Guvern, adăugând că Emmanuel Macron reprezintă “singura cale de transformare a ţării”.