„Diversitatea vie: împreună suntem învingători, divizați vom pierde – Oportunități și provocări pentru proiectul european”

0
429

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a organizat marți, 6 martie, în Parlamentul European din Bruxelles, o conferință pe tema minorităților naționale și a diversității culturale pe teritoriul european.

Conferința intitulată „Diversitatea vie: împreună suntem învingători, divizați vom pierde – Oportunități și provocări pentru proiectul european” i-a avut ca vorbitori principali pe vicepreședinții Grupului S&D Udo Bullmann și Elena Valenciano, Ambasadorul României la Uniunea Europeană, Luminița Teodora Odobescu, eurodeputatul Andrey Kovatchev, fostul eurodeputat spaniol și actualul director al Agenției europene pentru Cultură și Media, Ignasi Guardans i Combo, pe experta independentă în cadrul Comitetului consultativ al Consiliului Europei pentru Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale, Laura Maria Crăciunean Tatu și pe prim-secretarul din cadrul Reprezentanței Permanente a Republicii Slovace la Uniunea European, Jana Vnukova.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Europa trebuie să încurajeze dialogul și soluțiile legislative instituționale sau constituționale unde e nevoie, pentru a garanta coexistența dintre majoritate și minorități și includerea minorităților în mecanismele de decizie politică din fiecare stat. Trebuie să prevenim orice formă de radicalism și să descurajăm tentațiile naționaliste, extremiste, care par a profita de acest mesaj. Naționalismul asociat cu separatismul și fragmentarea sunt amenințări criminale pentru proiectul european!

Nu în ultimul rând, trebuie să comunicăm mai bine noi, românii, Europei despre soluțiile noastre care, în toată imperfecțiunea lor, sunt printre cele mai avansate și mai generoase din UE. Și nu întâmplător am făcut referire, în cadrul conferinței, la faptul că România este un stat care are un președinte aparținând unei minorități etnice. Această situație nu are precedent nici astăzi și nici în trecutul recent al UE”.

Vicepreședinta Grupului S&D pentru drepturile omului, Elena Valenciano a declarat, cu referire și la criza catalană, că: „Există întotdeauna mai multe persoane care doresc să continue împreună decât să se separe, însă e firesc ca regulile să fie reformate dacă nu mai sunt utile, să se asigure respectarea identității diferitelor comunități, limba lor, istoria lor și să se garanteze cooperarea și loialitatea instituțională. Cel mai important însă este să se asigure egalitatea tuturor în exercitarea drepturilor sociale fundamentale.