Schimbări la vârful Ford din Craiova

0
448
John Oldham

Ford România a anunțat la începutul acestei luni că John Henry Oldham, actualul director al Fabricii Ford din Craiova și președinte al Consiliului Director Ford România, va fi numit începând cu 2 aprilie 2018 în funcția de Manager al Activităților de Transport din Europa, urmând să se ocupe de activitățile de logistică și transport în cadrul Ford Europa.

“Craiova a fost casa mea în ultimii 4 ani și am fost foarte norocos să lucrez aici într-o echipă atât de minunată. Sunt foarte mândru de munca pe care am depus-o împreună aici, implicit de lansarea producției noului Ford EcoSport, și sunt complet convins că fabrica noastră din România va continua să joace un rol-cheie în ansamblul producției Ford, livrând totodată produse excepționale”, a declarat John Oldham.

„Sunt foarte fericit că mă întorc la Craiova”

Ian Pearson

Cu mai mult de 37 de ani de experiență în diferitele poziții în zona de producție pe care le-a deținut în cadrul Ford Marea Britanie și Ford Europa, John și-a desfășurat activitatea din ultimii patru ani la Craiova, începându-și munca în 2014 ca manager al Uzinei de Motoare, moment în care l-a înlocuit pe Ian Pearson.

Ian Pearson, actualul Director al Uzinei Bridgend, revine la Craiova și este numit Director al Fabricii Ford din Craiova. Ian a fost responsabil de activitatea Uzinei de Motoare de la Craiova între 2011 și 2014. Cel mai important proiect de care s-a ocupat în poziția sa anterioară a fost lansarea producției craiovene a multipremiatului motor Ford 1.0 EcoBoost. “Sunt foarte fericit că mă întorc la Craiova și că-mi voi continua activitatea la una dintre cele mai avansate fabrici Ford. Este o onoare pentru mine și aștept cu nerăbdare să continuu colaborarea cu echipele care se ocupă de producția de vehicule și de motoare, oferindu-le clienților noștri din toată Europa mașini de top”, a declarat Ian Pearson.

Josephine Payne, noul manager al Uzinei de Motoare Ford din Craiova

Jaime Ortiz-Canavate

În plus față de aceste schimbări, compania anunță faptul că, începând cu 1 martie, Jaime Ortiz-Canavate, managerul Uzinei de Motoare Ford din Craiova, se va ocupa timp de 6 luni de un proiect special care acoperă aspecte-cheie ale producției de motoare Ford din Europa. Ulterior acestui proiect, începând cu 1 septembrie 2018, Jaime Ortiz-Canavate va prelua poziția de Manager Producție Motoare în cadrul Ford Europa.

Josephine Payne, manager de Zonă al fabricii de motoare Ford Dagenham, îl va înlocui pe Ortiz-Canavate în poziția de Manager al Uzinei de Motoare Ford din Craiova. Josephine va veni la Craiova cu vasta sa experiență oferită de pozițiile pe care le-a avut în Europa și în Statele Unite atât în zona de Operațiuni Motoare, cât și în cea de Inginerie și Producție de Motoare.