PNL ia atitudine față de salarizarea cadrelor didactice

0
543

Ieri, la sediul PNL Dolj a avut loc o conferință de presă susţinută de Nicolae Giugea, deputat liberal de Dolj.  Parlamentarul doljean a vorbit despre moţiunea împotriva ministrului Muncii, dar şi despre o altă moţiune, de data asta împotriva Ministrului Educației. PNL ia atitudine față de salarizarea cadrelor didactice, de creșterea normelor didactice și de desființarea unor școli.

         ”În momentul de față sunt înregistrate în REVISAL doar 46% dintre contractele de muncă. Sunt situații în care patronii au fost nevoiți să crească brutul pentru ca angajații să primească același net. În alte societăți au venit cu soluții complementare cum ar fi anexe la contracte, dar sub condiție rezolutorie”, a declarat Nicolae Giugea. El a mai explicat faptul că, în momentul de față, ordonanța de urgență care a modificat Codul Fiscal a trecut doar de Senat, nu și de Camera Deputaților. ”Dacă ea nu va fi votată în Cameră? Sau dacă este atacată la Curtea Constituțională și acolo este respinsă? Înseamnă că se revine la situația dinainte, dar cu salariile crescute cu 22%, pentru că un salariu odată crescut nu mai poate fi scăzut. Îşi permit angajatorii să crească salariile cu 22%?”, a subliniat parlamentarul doljean.

Proiect de lege  privind industriile creative

        Deputatul Nicolae Giugea a prezentat ideea unui proiect de lege pe care îl va iniția privind industriile creative. ”În România acest domeniu nu este reglementat prin lege, deși la nivelul Uniunii Europene aceste industrii generează 3,3% din PIB. În România nu există reglementare pentru acest sector. Ideea acestei inițiative legislative se leagă și de rezultatele concursului pe care l-am inițiat de 1 decembrie 2017 și l-am încheiat la 24 ianuarie 2018, privind idei pentru a marca Centenarul Marii Uniri în Craiova. Câștigătorul a fost domnul Marius Dobrin care a lansat ideea construirii unui spațiu cultural amplu care să reunească galerii de artă, spații expoziționale, ateliere, într-un cuvânt un centru al artelor și industrilor creative”. Nicolae Giugea a precizat că un astfel de spațiu a fost identificat la fostele Băi Comunale, clădire retrocedată și lăsată în paragină acum. ”Propunem ca administrația să cumpere acest imobil și să facă acolo un astfel de centru care să stimuleze artele creative”, a spus deputatul liberal.