La Poiana Mare, semne bune anul are

0
1229

Comuna Poiana Mare trăieşte în prezent, se gândeşte la viitor, având în spate un  trecut cât se poate de glorios. Cel puţin pentru acest an, sunt proiecte care duc la dezvoltarea localităţii, însă planurile se întind şi pe mai departe.

Marin Vintilă

           Conform cercetărilor efectuate de-a lungul anilor, la Poiana Mare au fost descoperite dovezi ale vieţii pe aceste meleaguri, încă din Neolitic, apoi trecând prin „Epoca bronzului ”. Prima atestare documentară este din 8 martie 1525, atunci când Radu de la Afumaţi, Domnitorul Ţării Româneşti, îi dăruieşte moşii Spătarului Dragu, în această zonă. În anul 1902, se dă actuala denumire, pentru a se face deosebirea faţă de alte comunităţi de … „Poiana”, din toată ţara, în cuprinsul comunei fiind şi satele Tunarii Noi, respectiv Tunarii Vechi. Primul apare în timpul lui  Vodă Cuza, cel de-al doilea în anii domniei lui Mihai Viteazul. Dar, poate cel mai important, aici a fost, în 1877, Sediul Marelui Cartier General al Armatei Române, în Timpului Războiului de Independenţă, locul unde s-au perindat mari personalităţi instorice ale României,de la prim-ministrul I.C. Brătianu, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, medicul Carol Davilla, pictorul Nicolar Grigorescu pâna la ofiţeri ai Armatei Române . Tot în aceste locuri, Principele Carol al Principatelor Unite, viitorul Rege Carol I, primeşte telegrama Marelui Duce Nicolae, comandantul trupelor ruseşti din Bulgaria, prin care cel din urmă îi solicită trecerea Dunării a trupelor, Plevna fiind greu de cucerit în faţa armatelor comandate de către Osman Paşa.

Proiecte în derulare

           Anii au trecut, viaţa a mers, şi cu bune şi cu rele, şi s-a ajuns în prezent. „Avem o istorie veche, pe care vrem să o onorăm aşa cum se cuvine şi ne gândim la viaţa locuitorilor comunei.  Astfel, sunt în derulare proiecte de pietruire a străzilor din comună, iar, prin fonduri europene, vom asfalta şi câteva străzi din localitatea de centru. Am definitivat lucrările la Căminele Culturale din Tunarii Vechi şi din Poiana Mare, iniţiind şi lucrările de renovare la cel din Tunarii Noi. Parcul din centrul comunei este în plină reabilitare, fiind în construcţie spaţii de joacă, o scenă de spectacole. Prin GAL (Grupul de Acţiune Locală), am reabilitat şi modernizat unităţile şcolare, am făcut o mini-bază sportivă, fiind în curs de finalizarea a clădirii dispensarului. Dar, mai avem şi alte proiecte: construirea unei baze sportive în parc, modernizarea Centrului civic, amenajarea aleilor pietonale şi a locurilor de parcare, realizarea sistemului de preluare a aplelor pluviale, modernizarea dispensarului din Tunarii Vechi, iar monitorizarea video se află în plină dezvoltare, fiind montate mai mult de 40 de camere care înregistrează ceea ce se întâmplă pe străzi ”, a precizat Marin Vintilă, primar al comunei Poiana Mare.

Semne bune în agricultură

          Poiana Mare este arhicunoscută prin hărnicia oamenilor săi, iar lucrurile nu stau altfel nici în prezent. „Suntem bine puşi la punct cu tot ceea ce înseamnă agricultura, terenurile fiind deja pregătite. Legumicultorii deja îşi pregătesc strategia, iar, la tomate, dacă, anul trecut , am avut înregistrate în jur de 100 de dosare depuse pentru primirea ajutorului de minimis, acum s-a depăşit cu mult numărul. Şi la ovine şi caprine stăm bine, fiind înregistrate câteva mii de capete, ca să nu mai vorbesc de proiectele individuale de dezvoltare pe fonduri europene aflate în derulare”, a mai menţionat Marin Vintilă.