Hadar s-a întors, dar sezonul e aproape compromis

0
401

Antrenorul israelian al echipei de baschet a Craiovei a revenit în Bănie, după ce a primit permisul de şedere în România, dar elevii săi au şanse mici să mai prindă Top 6, mai ales că l-au cedat şi pe cel mai bun jucător, Goran Martinic, la formaţia maghiară Debrecen. 

În pauza de o lună prilejuită de meciurile echipei naţionale, de Cupa României şi de All Star Game, la echipa de baschet a Craiovei a reapărut antrenorul cu care s-a început sezonul, Rami Hadar. Israelianul nu avea viză de şedere în România şi după ce a primit-o a revenit să se ocupe de Martinic şi compania. Aceştia au avut rezultate mai bune în perioada în care a lipsit Hadar şi pe bancă a stat bulgarul Todorov, dar eşecul de pe teren propriu cu Oradea practic a compromis şansele de a prinde Top 6 la jumătatea campionatului. Practic, aceasta era miza pentru acest sezon, intrarea în sextetul de frunte, fiindcă accederea în play-off, respectiv ocuparea unuia dintre locurile 7 sau 8, este asigurată de la începutul campionatului, ţinând cont că restul echipelor din 7-12 nu au pretenţii. De asemenea, prezenţa în play-off de pe locurile 7 sau 8 înseamnă doar prelungirea sezonului cu 3 meciuri, Craiova fiind sparring partner pentru Cluj, Sibiu sau Oradea în play-off, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an în care formaţia din Bănie a evoluat în această fază a competiţiei.

Rami Hadar a spus că a avut alte oferte în perioada în care a lipsit din Bănie, dar nu le-a dat curs şi că este optimist că echipa poate obţine locul 7 sau 8, de parcă ar mai concura cu alte echipe pentru aceste poziţii. La valoarea lotului, nu ar fi nevoie de un antrenor pentru ca SCMU să se claseze în acea zonă. „Sunt fericit că am revenit aici, mă simt acasă, chiar dacă sunt departe de casă. Am găsit echipa în condiţii bune. În toată această perioadă am ţinut legătura cu staff-ul tehnic, cu Todorov, şi tot ce s-a făcut la echipă, mă refer la plecări şi sosiri de jucători, a fost cu ştiinţa mea. Am avut oferte în această perioadă, dar nu le-am dat curs, pentru că atâta timp cât clubul din Craiova a fost loial faţă de mine şi eu trebuia să fiu la fel. Chiar dacă va fi foarte greu, vom lupta pentru calificarea în Top 6, iar dacă nu vom reuşi, sunt încrezător că putem obţine locul 7 sau 8“, a spus tehnicianul israelian. SCMU va disputa următorul meci oficial pe 3 martie, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti. Până atunci, alb-albaştrii vor disputa două partide amicale în Bulgaria, contra fostei adversare din Liga Balcanică, Balkan Botevgrad.

A plecat Martinic, a venit un craiovean, în vârstă de 20 de ani

Dacă tot nu prea mai au pentru ce juca în acest sezon, craiovenii l-au cedat pe muntenegreanul Goran Martinic la Debrecen, în Ungaria. Martinic era cel mai bun marcator din Liga Naţională în acest sezon. În schimb, SCMU Craiova a transferat un baschetbalist, originar din Bănie, Sebastian Ionescu, în vârstă de 20 de ani, care a jucat pe la diverse echipe din ţară, ultima dată la Oradea, fără a se impune ca un jucător de bază. Acesta are gânduri îndrăzneţe: „Sunt foarte fericit să joc la Craiova, este o bucurie foarte mare pentru mine să joc pentru echipa din oraşul natal. Pot spune că îmi stă foarte bine în albastru. De câte ori veneam la Craiova, ca adversar, şi auzeam imnul mi se făcea piele de găină, abia aştept să joc. Dacă totul decurge cum trebuie, chiar aş vrea să iau banderola de căpitan în următorii ani şi să punem Craiova undeva mai sus în clasament“.

Managaerul Craiovei, Marius Toma, l-a lăudat pe Ionescu şi spune că vor mai pleca jucători: „Sebi e un copil pe care îmi doresc de doi ani să îl aduc acasă. A fost în pribegie o lungă perioadă, vrem să îi dăm încredere şi are o şansă. Este unul din liderii noii generaţii, este în echipa care a câştigat CE U20 anul trecut, la Oradea. Este craiovean, dar la juniori a evoluat la alte echipe pentru a disputa finale de campionate naţionale. Nu pot spune că Sebastian e ultimul transfer, noi credem că vor mai pleca jucători. Au apărut LaMarcus Reed, Sebastian Ionescu la echipă, iar ceilalţi jucători simt că aceste veniri sunt cu un anumit scop. Unii vor suferi, nu vor avea minute în teren şi s-ar putea să fie nefericiţi cu acest statut şi vor vrea să plece“, a spus Marius Toma. Acesta a discutat şi despre obiectivele rămase: „Să nu punem o greutate prea mare pe umerii echipei şi să vorbim de Top 6. S-ar putea ca datorită acestei presiuni să avem anumite rateuri din punct de vedere ale programării şi strategiei. Noi tot timpul am discutat de Play-off. Lipsa lui Rami a cauzat probleme directe şi indirecte”.