Negocierile PDL cu UDMR pentru sistemul electoral, o încercarea de fraudare a alegerilor din 2012

0
361

PDL şi UDMR dau o luptă îndârjită pentru sistemul electoral aplicabil alegerilor parlamentare din 2012. UDMR susţine ca 60% să fie prin uninominal pur şi 40% repartizaţi pe lista naţională, în timp ce PDL doreşte ca 80% să fie uninominali şi doar 20% distribuiţi pe lista naţională ( aceasta după ce în prealabil pedeliştii au dorit ca repartizarea restului de locuri să se facă celor clasaţi pe locul al doilea). Din aceste negocieri este evident că politicienii din arcul guvernamental nu sunt preocupaţi de corectitudinea sistemului electoral, iar trecerea la un vot uninominal pur într-un sistem pluralitar ( adică obţine mandatul cel care ia cele mai multe voturi dintr-un singur tur de scrutin) nu reprezintă finalizarea reformei electorale.

Teoria politică elementară arată că pentru acelaşi număr de voturi obţinute rezultatele scrutinului concretizat în mandate obţinute este diferit în raport de sistemul electoral ales. «Prin mecanismul electoral reglementat legal, la acelaşi număr de voturi obţinut, rezultatul final constând în numărul de mandate atribuit fiecărui partid participant la scrutin va fi diferit. Atunci când puterea se gândeşte la cel mai “bun” sistem electoral, în mod evident are în vedere sistemul în temeiul căruia, pe baza sondajelor de opinie, rezultatul electoral este maxim», a explicat Dan Şova, comunicator al PSD, într-o postare pe blogul personal. Pesediştii sunt de părere că în stabilirea actuală a noului sistem electoral, PDL urmăreşte două obiective: obţinerea cât mai multor mandate, în contextul în care votul politic nu poate depăşi 15 – 18% şi găsirea unei soluţii pentru impiedicarea USL de a obţine peste 51%. De altfel, în jurul acestor imperative se concentrează şi comunicarea publică a reprezentanţilor PDL.

PDL dispus să cumpere voturile din mediul rural

În stabilirea sistemului electoral se are în vedere, întotdeauna, componenta psihologică a comportamentului electoral, care se referă, pe de o parte la alegători şi, pe de alta la candidaţii aflaţi în competiţie. PDL este dispus să arunce sume mari de bani în joc pentru cumpărarea efectivă a electoratului sărăcit din mediul rural, o pradă uşoară pentru cei ce doresc să le cumpere votul. Nu întâmplător, interesul PDL s-a mutat brusc, în ultimul an, spre acest electorat. Pentru mediul urban, unde cumpărarea de voturi este puţin mai dificilă, alegătorii fiind puternic afectaţi de politica Guvernului Boc, dar şi mai informaţi în legătură cu evoluţiile eşicherului politic, strategia este diferită şi ţine mai mult de comunicare şi folosirea instituţiilor statului: aruncarea în presă de informaţii neadevărate despre principalii reprezentanţi ai USL; desfăşurarea unor adevărate campanii de denigrare a reprezentanţilor cei mai importanţi ai opoziţiei prin folosirea presei şi televiziunilor aservite puterii; folosirea DNA şi ANAF pentru “crearea de ştiri” în ideea de a convinge populaţia că Opoziţia este coruptă şi incompetentă; repetarea obstinantă în spaţiul public a doua idei şi anume că toţi politicienii sunt la fel şi că toate relele nu aparţin actualei guvernări, ci sunt aceleaşi de 20 de ani. „Prin folosirea acestor două strategii diferite pentru mediul urban şi rural, PDL speră ca prin cumpărarea de voturi în mediul rural ( nu întâmplător coaliţia de guvernare refuză punerea în dezbatere a iniţiative USL de interzicere complete a mitei electorale) şi denigrarea constantă a liderilor Opoziţiei care va creşte exponenţial atingând cote insuportabile în anul electoral 2012 să aducă populaţia la acea stare de lehamite şi dezgust faţă de întreaga clasă politică, atitudine care ar urma să aiba drept efect votarea reprezentanţilor unor partide noi, fără istoric şi experienţă politică sau guvernamentală, doar pe criteriul că sunt noi, fapt care ar trebui să aibă ca principal efect neobţinerea de către USL a scorului de 51%”, susţine Dan Şova.

Pungile cu alimente sunt din furtul banilor contribuabililor

PDL fuge de votul politic şi îşi doreşte cât mai mulţi uninominali, pentru că electoratul va refuza să voteze cu cei care le-au făcut atâta rău şi se va îndrepta, în mod logic, către USL. Dacă maşina de propagandă a PDL va avea la dispoziţie câte un candidat uninominal al USL pe fiecare circumscripţie, îl va putea denigra în mod punctual în cele 30 de zile de campanie, astfel încât să micşoreze cât mai mult şansele sale de a obţine mandatul. De altfel, la un moment dat, PDL îşi dorea 90 de zile de campanie, pentru a avea timp să denigreze, să arunce cu noroi, să mintă şi să deruteze electoratul. Social-democraţii le atrag atenţia  alegătorilor că pungile cu alimente sunt din furtul banilor contribuabililor români prin intermediul contractelor date clientelei politice. Toate negocierile PDL cu UDMR pentru sistemul electoral din 2012, nu sunt altceva decât pregătiri riguroase în vederea fraudării viitoarelor alegeri.