Atenție, Poliția Locală… filmează!

0
1299

Poliția Locală Craiova s-a dotat cu dispozitive noi. Zece camere miniaturale de înregistrare audio-video (body-cam) au intrat, de ieri, în funcțiune, urmând să fie folosite de polițiștii locali cu atribuții de circulație rutieră, care vor înregistra, astfel, discuția cu șoferii opriți. Oamenii legii spun că acestea le vor fi de un real ajutor în munca lor, întrucât imaginile pot fi utilizate în instanță și au fost repartizate pe circulație rutieră tocmai pentru că aici sunt cele mai multe contravenții constatate, dar, evident, și cele mai multe contestații. Pe de altă parte, și cei care le utilizează vor fi mai atenți la comportamentul lor, pentru că nu se poate interveni în nici un fel asupra înregistrării. Acesta este doar începutul, spun autoritățile, întrucât în perioada următoare cu astfel de body-cam-uri vor fi dotați și polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice.

Atenţie, în Craiova se filmează! Poliţiştii de la Serviciul Circulație Rutieră din cadrul Poliției Locale Craiova au, de ieri, asupra lor, camere miniaturale (body-cam-uri) care înregistrează audio şi video discuţia cu participanții la trafic opriţi. Directorul executiv al Poliției Locale Craiova, Octavian Mateescu, spune că măsura este una foarte bună, un pas înainte către un serviciu modern, mai ales că în statele europene este un sistem care se folosește cu succes, de multă vreme. Deocamdată au fost achiziționate doar 10 astfel de dispozitive, însă autoritățile vor să mărească numărul lor.

„De acum, polițiștii locali cu atribuții de circulație rutieră vor fi dotați cu 10 camere care înregistrează audio și video. Acest sistem este un sprijin real pentru noi, pentru că are rolul de a-l proteja pe polițistul aflat în misiune, dar și este și în avantajul cetățenilor, pentru că polițistul nu va mai avea o atitudine nelalocul ei. Polițistul este obligat, înainte de toate, să îl înștiințeze pe cetățeanul oprit că întreaga discuție este înregistrată atât audio, cât și video, abia apoi să-l informeze ce faptă a săvârșit și care este sancțiunea. Agenții care le vor utiliza au fost instruiți și consider că este un pas înainte către un serviciu modern, în slujba cetățeanului”.

Cea care ne-a arătat cum funcționează camera de înregistrare este agent Alina Lascu, polițist local de 15 ani. Este încântată de aceste noi dotări, pentru că, în timp, a auzit destule „de dulce” de la cei pe care i-a sancționat și consideră că acum este și ea ceva mai în siguranță, pentru că poate demonstra că ea s-a comportat civilizat în timp ce contravenientul nu. „În munca mea, de 15 ani, și ca femeie, vă dați seama că nu a fost ușor…  Am avut de-a face cu mulți care mi-au adresat insulte, injurii și au avut un comportament neadecvat. Aceste camere vin în ajutorul meu și al colegilor mei pentru că înregistrează totul. La fel de bine, imaginile pot fi solicitate și de contravenientul care se consideră nemulțumit și pot fi utilizate în instanță”, a spus Alina Lascu.

Urmează polițiștii locali de la ordine publică

Potrivit directorului Poliției Locale Craiova, polițistul care utilizează camera nu poate interveni în nici un fel asupra imaginilor. Cele 10 camere, de ultima generație, care pot să filmeze până la 8 ore, în format HD, sunt capsulate, nefiind posibilă intervenția din partea agentului constatator asupra imaginilor filmate și stocate. Dispozitivele sunt descărcate de un specialist IT, la sediul instituției, la fiecare schimb de tură, iar acesta codifică imaginile și le stochează pe un server destinat special acestor sisteme de înregistrare. Imaginile vor fi păstrate între 6 luni și 3 ani și vor fi puse la dispoziția instanțelor de judecată sau organelor de cercetare penală.

De asemenea, Poliția Locală a achiziționat și 3 sisteme fixe de înregistrare video, ce urmează să fie montate pe autospecialele care deservesc Serviciul Circulație. Mai mult decât atât, în perioada următoare, cu astfel de body-cam-uri vor fi dotați și polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice. Proiectul a demarat însă la Serviciul Circulație Rutieră pentru că polițiștii de aici aplică cele mai multe sancțiuni (25.000 pe parcursul anului trecut), aici sunt cele mai multe litigii și este nevoie de probe, a mai precizat Octavian Mateescu.