Alb-albaştrii sub lupă

0
389

Mitrovic – A scăpat fără gol pentru prima dată într-un meci în poarta Universităţii. Nu e de ajuns pentru a afirmă că este o soluţie bună. Nu a avut mingi grele de apărat. Cea mai mare ocazie a oaspeţilor, capul lui Obsivac, i-a adus mingea chiar în braţe. A mai respins în corner un şut de la distanţă, la care putea prinde mingea. Pe final a îngheţat tribunele cu o degajare proastă, în stil Calancea.

Popa – O surpriză plăcută în meciul cu Sepsi, a avut o evoluţie bună. Nu s-a confruntat însă cu adversari de clasă, contraatacurile oaspeţilor fiind rezolvate cu precădere de închizători. Nici nu-şi asumă prea multe riscuri pe construcţie, nu creeză superioritate, ceea ce este obligatoriu într-un meci cu o echipă care se apără supranumeric.

Kelic – Nu a avut probleme, o prestaţie sigură, a luat un galben pentru că s-a enervat şi şi-a bruscat un adversar la o fază fixă.

Tiago Ferreira – Evoluţie bună, a fost penalizat aiurea cu cartonaş galben, pentru un duel umăr la umăr. A avut o lovitură bună de cap la un corner, în repriza a doua, dar aşteptăm şi primul său gol din astfel de faze, fiindcă are deocamdată numai unul în poarta proprie.

Martic – Un meci mai discret din partea sa, n-a mai avut învăluirile şi centrările cu care ne-a obişnuit.

Mateiu – Probabil cel mai bun jucător al Ştiinţei în meciul cu Sepsi. Pe lângă determinarea şi travaliul de la centrul terenului, a mai apărut şi la finalizare în câteva rânduri, o dată chiar foarte periculos, dar Râmniceanu a apărat lovitura sa de cap. Până şi la gol a fost pe traiectoria mingii trimise de Gustavo şi l-a păcălit pe Râmniceanu. A fost faultat dur, la intimidare, în primele minute, nu s-a speriat, dar arbitrul nu a acordat galben, încurajând astfel din start jocul surprinzător de agresiv al oaspeţilor.

Zlatinski – Nu a făcut un meci rău, dar nici nu a adus un plus evident. Mai discret ca de obicei. Păcat că nu s-a abţinut de la vociferări şi a mai încasat un galben.

Briceag – Unul dintre cei mai contestaţi jucători după primele două etape, în care a jucat pe două posturi diferite. Acum, ca şi preţ de câteva minute la Dinamo, a evoluat în bandă, pe locul lui Bancu. Multe gafe, la fel ca în Ştefan cel Mare, este şocantă oferta de la Ludogoreţ, dacă este reală, ar trebui acceptată imediat. Unde sunt vremurile în care Briceag evolua impecabil, şi pe picior invers, în banda dreaptă?

Gustavo – Un început de an bun pentru brazilian, care a marcat în ambele jocuri de până acum, de fiecare dată din fază fixă. Nu a făcut un joc deosebit, dar este eficient, este golgheterul echipei, este jucătorul care a evoluat cel mai mult în mandatul lui Mangia.

Mitriţă – A încercat multe, a reuşit foarte puţin. Driblingurile sale s-au pierdut în desişul creat de Neagoe. A scos totuşi lovitura liberă din care s-a marcat. Inexplicabilă reacţia de nemulţumire ulterioară schimbării. Se vedea că nu mai are combustibil pentru final, aşa cum s-a întâmplat şi la Dinamo.

Băluţă – La fel ca în cazul lui Mitriţă, a fost anihilat de oamenii lui Neagoe. Un şut pe lângă poartă în debutul jocului şi o pasă pentru Bărbuţ în prelungiri, cam atât de notat în contul său.

Burlacu – Deşi a avut câteva realizări, a fost enervant de indolent în câteva faze, în special în jocul fără minge, a asistat practic la câteva plecări pe contraatac ale adversarilor fără reacţie. Deşi era cel mai proaspăt, nu a fost deloc agresiv pe tranziţia negativă şi a şi pierdut două mingi aiurea. Trebuia să se acorde penalty când Viera l-a secerat pe linia de 6 metri, a mai scos şi un fault în margine. Se aşteaptă însă mai mult de la el, mai ales că a avut un cantonament reuşit.

Bărbuţ – A părut evident dezamăgit că el a fost cel sacrificat la revenirea lui Băluţă, dar în loc să fie şi mai motivat, a intrat pe călcâie, fără vlagă, nu a contat în joc. A ratat şi ocazia din final, la centrarea lui Băluţă. Din păcate, Mangia nu a făcut a treia schimbare, care ar fi fost necesară, atât pentru ca o rezervă să simtă că nu s-a încălzit degeaba, dar şi pentru ca echipa să aibă un moment de respiro, pe final, când se străduia să păstreze mingea şi rezultatul.