Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, inspectorul general al învăţământului doljean, prof. Monica Leontina Sună a prezentat primele rezultate obţinute, în acest an, în cadrul fazelor naţionale ale Olimpiadelor la diverse discipline :”Avem noi elevi pe podium, acest lucru bucurându-ne. La Concursul Naţional de Matematică şi Informatică – „Grigore Moisil”, ediţia a XI-a, desfăşurată la începutul acestei luni, la secţiunea „Informatică”, au fost obţinute trei Premii I (Ruxandra Nanu, Emanuel Dicu, Ovidiu Badea), şi un Premiu al II-lea (Mircea Radu) . De asemenea, la „Matematică”, sunt două poziţii pe prima treaptă a podiumului, obţinute de Emanuel Crăciunescu şi Denisa Drăghia, având şi un loc II, care este al lui Răzvan Drăghici, iar o menţiune i-a revenit lui Alexandru Pascu.. Nu putem decât să îi felicităm pe elevi şi pe profesorii care i-au îndrumat¸ Mihai Dicu, Marius Nicoli, Marin Popa şi Lucian Tuţescu¸ cu toţii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova”.
Premii şi medalii la Astronomie şi Fizică
Nu au fost trecute cu vederea, de către Monica Sună, nici performanţele obţinute de elevii craioveni la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică, desfăşurată, între 2 – 5 februarie la Gura Humorului: „Ţinând cont că disciplina la care au concurat elevii craioveni nu face parte din „trunchiul comun” al programei şcolare, cu atât mai mult sunt meritorii rezultatele obţinute de aceştia. Astfel , Răzvan Ciurescu¸ de la Şcoala Gimnazială Traian, din Craiova, a fost medaliat cu aur de către Societatea Naţională de Fizică (SNF), calificat în lotul lărgit de juniori („Este un elev minunat, care se axează pe muncă şi merge la mai multe discipline la diferite faze. Nu este o surpriză pentru noi” – prof. Maria Daşu, director al Şcolii Gimnaziale”Traian”), Mihnea Ciocoiu (Colegiul Naţional „Carol I”) a primit medalia de argint de la SNF, iar Giulia Maria Bulugean (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) a fost medaliată cu „bronz” de către SNF. Patricia Ioţa şi Adriana Oană de la Colegiul Naţional „Carol I” au primit diplome de participare.
Şi povestea frumoasă nu s-a terminat aici. În perioada 5-9 februarie, elevii Mihnea Ciocoiu, clasa a VIII-a, Adriana Oană, clasa a X-a şi Patricia Ioţa, clasa a X-a, toţi fiind elevi ai Colegiului Naţional „Carol I”, alături de colega lor de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Giulia Maria Bulugean, clasa a X-a, au participat la Concursul Naţional de Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, care s-a desfăşurat la Voroneţ, în judeţul Suceava şi unde elevii au obţinut premii şi medalii. Mihnea Ciocoiu – premiul I şi Medalia de Aur la secţiunea Juniori; Adriana Oană – Menţiune la secţiunea Seniori Începători, Patricia Ioţa – diplomă de participare şi Giulia Maria Bulugean – Menţiune la secţiunea Seniori Avansaţi. De asemenea, în aceeaşi perioadă, şi tot la Voroneţ, s-a desfăşurat şi Concursul cu Participare Internaţională de Fizică „Marin Dacian Bica”, ediţia 2018. Aici s-au evidenţiat elevii Mihnea Toma, clasa a VI-a, Colegiul Naţional „Carol I”, care a obţinut premiul II şi Medalia de Argint şi eleva Giulia Maria Bulugean, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, clasa a X-a, care a obţinut premiul III şi Medalia de bronz.
„Felicitări tuturor elevilor şi domnului profesor Octavian Georgescu, cel care i-a pregătit!”, a subliniat Monica Leontina Sună, inspector general al ISJ Dolj.