Abilităţile persoanelor cu dizabilităţi, evidenţiate în fotografii

0
741

Federaţia “Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România”(ONPHR) a lansat concursul de fotografie “Dizabilitatea într-o altă lumină”. Cei care reuşesc să surprindă cel mai bine imaginea pozitivă a persoanelor cu dizabilităţi şi abilităţile lor de integrare în viaţa socio-profesională vor fi şi câştigătorii competiţiei.

Concursul  de fotografie este organizat în cadrul proiectului “RESCUE – înfiinţarea unei reţele de economie socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, pornind de la experienţe şi bune practici în Uniunea Europeană”, finanţat din Fondul Social European, adresându-se atât pasionaţilor de fotografie, cât şi organizaţiilor nonguvernamentale. ”Raţiunea acestui concurs este foarte simplă: persoanele cu dizabilităţi sunt exact ca noi. Muncesc, învaţă, au griji şi planuri, prieteni, au locuri şi filme preferate. Dizabilitatea nu înseamnă doar imaginea stereotipă a unui cărucior rulant. De aceea, ne dorim ca participanţii la concurs să exprime vizual mai ales abilităţile persoanelor cu dizabilităţi şi capacitatea lor de a se adapta oricărui mediu,” a declarat Francisc Simon, preşedintele Federaţiei ONPHR. Înscrierile au început pe 17 octombrie şi continuă până pe 12 decembrie, urmând ca jurizarea să se facă pe parcursul a trei zile. Pe 16 octombrie vor fi anunţaţi câştigătorii.

Fotografiile pot fi înscrise în concurs prin intermediul site-ului www.onphr.ro, folosind formularul de participare la concurs. Dintre fotografiile înscrise în concurs, juriul de specialiate va alege trei, pe criterii de relavanţă pentru tema concursului, noutate, creativitate şi valoare artistică. Premiul întâi constă într-un aparat foto DSLR Nikon D3100, premiul al doilea într-o geantă foto, premiul al treilea într-un kit de curăţare aparate. De asemenea, va exista şi un premiu pentru votul publicului. Poza care va obţine cele mai multe like-uri, din partea celor care accesează pagina concursului, va fi declarată câştigătoare, fotograful urmând a fi premiat cu un trepied foto.