Dolj: Doljeni cercetați, în stare de arest, pentru lovire și violare de domiciliu

0
435

Potrivit IPJ Dolj, ieri, 06 februarie 2018, în urma probatoriului administrat într-un dosarul privind comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, comise în seara zilei de 28.01.2018, asupra lui Cătălin P., din comuna Verbița, a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de Nicolae I., de 20 ani, Octavian T., de 18 ani, Alin I., de 20 ani, Viorel I., de 20 ani, și G. I., de 17 ani, toți din comuna Plenița. În cauză a fost dispusă și reținerea pentru 24 de ore pe baza de ordonanță față de Viorel I. și Octavian T. pentru săvârșirea infracţiunilor  de violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe. Persoanele reținute au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj, urmând ca în ziua de 07.02.2018 să fie prezentate Judecătoriei Băilești cu propunere de arestare preventivă.