Pase scurte, pase lungi: Doar un punct, dar şi acela….

0
387

2-2 cu Dinamo, în „Ştefan cel Mare”, ar fi fost „altădată” un  rezultat bun, dar nu acum, când Dinamo arată cum arată, cu doi fundaşi centrali – Nedelcearu şi M. Popescu – excesiv de lenţi, rudimentari în intervenţii, trecute sistematic cu vederea de „prietenul” etern al Craiovei, arbitrul Ovidiu Haţegan, atât de iubit în …Irlanda de Nord. Lateralii Romero şi Nica, „pâine albă” pe benzi, iar Aitor Monroy, un mijlocaş la închidere, prieten cu fotbaliştii. De altfel, Dinamo are o linie de mijloc compusă din gospodari cumsecade, care se îndeletnicesc cu fotbalul la sfârşit de săptămână. Neîndoielnic, ea va fi revigorată prin venirile lui Torje şi Palic. Ca să nu ne lungim cu vorba, Dinamo putea fi bătută de două ori „măr”: o dată până la pauză şi încă o dată după pauză. Aşa arăta meciul. Dominat tehnic şi psihic de Craiova. Dar la 1-0 pentru Craiova, portarul Calancea a comis-o urât de tot, permiţând nu doar egalarea, prin masivul Nemec, cât revenirea în joc a lui Dinamo. După pauză Craiova a avut 2-1 (min. 55) prin Bărbuţ, acesta ratând desprinderea, câteva minute mai târziu, cu toată poarta goală în faţă. Şi dacă banda lui Devis Mangia n-a făcut diferenţa când putea, Dinamo a prins „un suflu”, neaşteptat, în ultimele zece minute. A egalat prin D. Popa (min. 85), pentru ca Nistor să prindă un şut de zile mari, în ultimele minute de joc, balonul lovind bara. Ar fi fost nedrept, dar fotbalul are alte legi nescrise. Craiova „s-a tăiat” realmente în finalul jocului şi, epuizată fizic, n-a mai putut conserva balonul, ieşind greu din treimea proprie. Din cei 7.000 de spectatori câţi au fost anunţaţi, circa 600 erau suporteri ai Craiovei. Arbitrul Ovidiu Haţegan, notat, am văzut, cu 4, inclusiv de GSP, în nota obişnuită când arbitrează pe Craiova. Remiza din „Ştefan cel Mare” (2-2) lasă momentan pe Dinamo în afara play-off-ului, dar parcă niciodată n-a arătat atât de prost. La estetica jocului ne referim. Şi numai bunăvoinţa nu e suficientă. Craiova n-a rupt gura târgului, resimţind absenţa căpitanului Alexandru Băluţă, suspendat. Sub aşteptări Briceag, Calancea, chiar Screciu şi Martic, cu multe greşeli individuale.