Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat

0
394

Înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune au început ieri şi durează până pe 2 februarie 2018, conform calendarului aprobat de ministerul Educaţiei.

Prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe pe 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – se va desfăşura joi, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie. (Mediafax)