Acad. Ion Dogaru, pentru „Cuvântul Libertăţii”: „La 83 de ani, averea mea de suflet este constituită din colegi şi studenţi”

0
614

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiovaorganizează astăzi, începând cu ora 11.00,o masă rotundă cu tema „CARTEA JURIDICĂ ŞI DONATORII DE CARTE – PIONI AI EVOLUŢIEI LUMII DREPTULUI ”. Acţiunea este organizată în colaborare cu Biblioteca Universitară din Craiova, Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu”, Baroul Doljş.a. Cel mai important eveniment din program va fi inaugurarea Fondului de Carte „Ion Dogaru”. În cadrul acestei acţiuni se adaugă şi lansarea lucrării „EXPLICAŢIUNEA TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ A DREPTULUI CIVIL ROMÂN” – DIMITRIE ALEXANDRESCO. Este un eveniment foarte important, iar prof.univ.dr. Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, a acordat un mic interviu pentru „Cuvântul Libertăţii”.

După cum a precizat prof. univ.dr. Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, „domnul prof.univ.dr.Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, a pus bazele acestei instituţii de învăţământ superior, la începutul anilor 1990. Îi suntem deplin recunoscători, iar acum, când se apropie de împlinirea venerabilei vârste de 83 de ani, trebuie să ne înclinăm în faţa sa”. Dialogul cu acad. Ion Dogaru a fost unul deschis, pe care vi-l redăm.

Rep: Stimate domnule academician, Facultatea de Drept ne invită în sala de lectură a bibliotecii. Care este semnificaţia acestui eveniment?

Ion Dogaru: La sediul Bibliotecii Facultăţii de Drept au loc două evenimente, care se desfăşoară sub semnul Centenarului Marii Uniri: inaugurarea Fondului de Carte „Ion Dogaru”şi masa rotundă cu tema „Cartea juridică şi donatorii de carte – piloni ai evoluţiei lumii Dreptului”. Nimic mai potrivit decât locul şi timpul desfăşurării acestora.  Locul: o cetate academică într-una mai mare şi mai veche „curgând” din istorie – Cetatea Banilor Olteni. Timpul – la 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub Vodă Cuza. Negreşit, şi locul şi timpul îşi au semnificaţia lor aparte, pentru căspiritul unificator la români este, în mod natural, firesc, mai vechi decât Unirea  celor de-o limbă şi de un neam. Istoriceşte vorbind, acest spirit a erupt, pentru prima dată, aici, în Oltenia, atunci când Mihai, fiul lui Pătraşcu din Cetatea Banilor Olteni,a unit cele trei Ţări Române. Voievodul a plătit cu viaţa Îndrăzneala Sa, dar spiritul unificator a rămas, ieşind pe 24 ianuarie 1859.  A fost dat ca la sfârşitul Primului Război Mondial să avem ROMÂNIA MARE. Iată de ce consider că organizatorii – Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Drept, Academia Română (Institutul de Cercetări Juridice – „Academician Andrei Rădulescu”) şi Baroul Dolj au fost inspiraţi în alegerea locului şi momentului, subsumând aceste două evenimente.

R: Cu această ocazie se va inaugura Fondul de Carte care vă poartă numele. Este o zestre oferită studenţilor?

I.D.  Începând cu anul 1966 am adunat carte juridică veche, deosebit de valoroasă, încercând astfel să clădesc o bibliotecă juridică personală, din 4.500 de exemplare, 4.000 dintre acestea fiind donate Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. Aşa au fost salvate lucrări monumentale, unele cu vechime de la începutul anilor 1800. Mi s-au făcut sugestii şi propuneri de vânzare ori donare către mari biblioteci din ţară. Am rezistat tentaţiilor şi am decis să înzestrez Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova cu această colecţie a mea.

R: Evenimentul organizat de Facultatea de Drept vă este dedicat la împlinirea unei venerabile vârste. Ce sentimente vă încearcă la acest ceas aniversar?

I.D.: Am trăit şi trăiesc sentimentul că simt existenţa a două fiinţe îngemănate: una a instituţiei fondate, cealaltă a fondatorului acesteia. Da, îngemănate, pentru că ne leagă mii de fire, unele văzute, altele nevăzute, dar simţite, fiecare ar putea vorbi, deopotrivă, de eforturi peste puterile mele, de renunţări şi chiar de umilinţe venite din afara lăuntricului meu, dar şi de bucurii care nu se pot descrie. Aparent, patrimoniul meu scade, dar doar aparent. Averea mea spirituală, prin constituirea Fondului de Carte, nu scade ci, dimpotrivă, creşte. La 83 de ani, mă mândresc cu colegii mei, cu toţii mai tineri, cu promoţiile de absolvenţi, dar şi cu cei ce urmează, pentru că pe toţi îi consider, deopotrivă, averea mea de suflet. Vivat Academia!

R: La mulţi ani domnule academician Ion Dogaru!

I.D. Vă mulţumesc şi vă doresc dumneavoastră, colectivului de la „Cuvântul Libertăţii”, precum şi cititorilor, multă sănătate şi fericire!