Simona Halep, în turul 3 la Melbourne

0
374

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o cu 6-2, 6-2 pe Eugenie Bouchard, din Canada, locul 112 mondial, după o oră şi 5 minute de joc. Halep are acum 3-1 la directe cu Bouchard, în faţa căreia a pierdut numai în semifinala de la Wimbledon, din 2014.

“Am jucat bine, am simţit bine mingea, nu e simplu să joci contra ei, mi-am zis că trebuie să deschid terenul şi m-am mişcat bine. Simt durere la gleznă, dar nu mă gândesc la asta. Nu e nicio presiune de a fi numărul 1 mondial, mă bucur de fiecare meci jucat în această postură şi încerc să câştig mereu. Joc acasă la Darren Cahill şi încerc să o fac cât mai bine, alături de el am ajuns lider mondial, lucrăm bine de 3 ani” a spus Simona Halep, la final.

În turul următor, Halep o va întâlni pe Laureen Davis, din SUA, 24 de ani, locul 76 WTA. Halep are 1-0 la directe cu Davis, câştigând meciul din 2013, de la Indian Wells. Davis a trecut la Australian Open de Jana Cepelova, în primul tur, şi de Andrea Petkovic, în turul secund.