Magdalena Şerban, „criminala de la metrou”, încă 30 de zile în spatele gratiilor

0
366

Magdalena Şerban, de 36 de ani, din Craiova, „criminala de la metrou”, rămâne în spatele gratiilor după ce, ieri, Tribunalul Bucureşti a prelungit mandatul de arestare emis pe numele ei.

Femeia este acuzată că, pe 12 decembrie, seara, a împins-o pe Alina Ionela Ciucu, de 25 de ani, pe şine, în staţia de metrou Dristor 1 din Capitală. Mai mult, a împins-o cu piciorul în momentul când a vrut să se agaţe de marginea peronului. Victima, care era tot din judeţul Dolj, din satul Lişteava, comuna Ostroveni, şi se mutase în Bucureşti de când începuse facultatea, a decedat după ce a fost lovită de metrou. Cu câteva ore mai devreme, Magdalena Şerban încercase să mai arunce pe şine, în staţia de metrou Costin Georgian, o altă tânără, care însă s-a luptat cu agresoarea şi a scăpat.

Magdalena Şerban a fost încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi supusă expertizei medico-legale neuro-psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ, iar acolo ar fi ameninţat cu moartea două angajate, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.