Cristian Hera este preşedintele interimar al Academiei Române

0
432

Academicianul Cristian Hera este preşedintele interimar al Academiei Române, după decesul academicianului Ionel Valentin-Vlad, fostul şef al forului cultural şi ştiinţific, au declarat, vineri, pentru Mediafax, reprezentanţii instituţiei.

Astfel, academicianul Cristian Hera ocupă funcţia de preşedinte interimar al Academiei Române pentru o perioadă de trei luni, până la alegerile oficiale, potrivit unei decizii luate vineri de Prezidiul instituţiei.

Inginer agrochimist, doctor în agronomie, doctor docent în ştiinţe, Cristian Hera este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române.

Ales iniţial membru corespondent al Academiei Române în 1995, a devenit membru titular în 2004. De asemenea, din 2008 este membru în Prezidiul Academiei Române, iar, din 2010, a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al instituţiei.

Academicianul Cristian Hera, în vârstă de 84 de ani, a fost decorat, în 2013, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, iar, în 2003, a primit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Comandor.

Academicianul Ionel-Valentin Vlad, fostul preşedinte al instituţiei, a murit pe 24 decembrie 2017, la vârsta de 74 de ani, în urma unei grave suferinţe. Academicianul Ionel Valentin Vlad fusese ales preşedintele Academiei Române în 2014, după ce, în perioada 2010 – 2014, a fost vicepreşedinte al acestui for.