Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au intervenit astăzi, cu două autospeciale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Mischii. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră mobilierul din trei camere. Pompierii au lichidat incendiul şi, potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, nu s-au înregistrat victime.