„Gala Sportului Şcolar Doljean” şi-a meritat titulatura

0
411

Ieri, în Amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, s-a desfăşurat cea de-a XXII-a ediţie a Galei Sportului Şcolar Doljean. Au fost premiaţi 44 de performeri, elevi, şi 18 antrenori, cei care i-au coordonat pe copii, în obţinerea performanţelor. Manifestarea a fost una de gală, cu personalităţi din toate spectrele, de la administraţie publică şi locală până la sport. Premiul I a fost obţinut de Ştefania Priceputu, practicantă a disciplinei „lupte libere”, elevă a Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” , cu legitimare sportivă şi la Clubul Sportiv Municipal Craiova, dar care  a plecat la CSA „Steaua”.

Amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a fost, ieri, plină, la premierea celor mai buni sportivi elevi din judeţul nostru. „Este un motiv de bilanţ, pentru un an cât se poate de plin. Avem rezultate  valoroase şi voi, elevi, însoţiţi de părinţi, vă înscrieţi în categoria „Elite”, iar cadrele didactice v-au fost tot timpul aproape. Sunt lîngă noi şi Consiliul Local Municipal Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj, cea din urmă fiind instituţia  care a finanţat acţiunea, cu 50.000 de lei . sunt onorată să înmânez aceste premii  ”, a precizat prof. Monica Leontina Sună. Au fost momente sărbătoreşti, premierile fiind făcute de reprezentanţi ai autorităţilor şi de foşti mari sportivi de performanţă (Emil Săndoi, Pavel Badea, Cristieana Cojocaru), iar, în pauze elevii de la Şcoala Dimnazială „Traian” şi de la Palatul Copiilor din Craiova au susţinut mici programe artistice. „Obligaţia noastră este să asigurăm infrastructura, şi, chiar astăzi , s-a statutat construirea unei săli de sport la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţieca” din Craiova. Referitor la manifestarea de astăzi, sunt mândru să premiez medaliaţii la Campionatele Mondiale”, a spus Sorin Manda, administratorul public al Craiovei.

„… La Craiova m-am format, aici îmi rămîne sufletul”

Organizatorul Galei a fost Consiliulul Judeţean Dolj, iar administratorul public al judeţului,  Cosmin Durlea, a fost foarte concis în declaraţii: „Am sprijinit, sprijinim şi vom sprijini în continuare activitatea sportivă. Premiem copii pentru care s-a cântat Imnul României” . Sportivul anului a fost desemnată  Ştefania Priceputu, premiul fiind înmânat de către Monica Sună,  luptătoarea menţionând :   „ chiar dacă plec la Steaua, la Craiova îmi va rămâne sufletul, aici m-am format  ”. Antrenorul anului a fost desemnat Valentin Boboşca,  cel care a pregătit-o pe Ştefania, premiul fiindu-i înmânat de prof. Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.