Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei participă în această perioadă la o serie de activităţi cu rol educativ, recreative şi cu rol de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă. Astfel, în fiecare zi, între orele 13.00 – 14.00, beneficiarii aşezământului social pregătesc un program de colinde, sub coordonarea părintelui Cosmin Dorobăţ, de la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Craiova.
Copiii vor colinda mai multe familii din Craiova în pragul sărbătorii Naşterii Domnului, încercând astfel să sprijine un caz umanitar. Totodată, copiii au primit daruri în aceste zile de la elevii şi preşcolarii mai multor unităţi de învăţământ şcolar şi preşcolar din Craiova, precum Grădiniţa „Castelul Fermecat”, Grădiniţa „Floarea Soarelui”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Școala nr. 29 „Nicolae Romanescu”, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, Specializările Teatru şi Canto şi din partea unui grup de studenţi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Specializarea Kinetoterapie din cadrul Universităţii din Craiova.
Una dintre activităţile în care copiii s-au implicat s-a desfăşurat la Grădiniţa „Floarea Soarelui” din Craiova. Aici, copiii aflaţi în grija Arhiepiscopiei Craiovei au expus obiecte confecţionate în cadrul atelierelor de terapie ocupaţională, alături de produsele pe care preşcolarii grădiniţei le-au realizat. În cadrul activităţii, preşcolarii au dăruit beneficiarilor Centrului „Aripi de Lumină” preparate de iarnă pregătite de ei şi de familiile acestora.
Ieri, copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” au participat la o activitate practică alături de un grup de elevi al Școlii nr. 29 „Nicolae Romanescu” şi au primit daruri din partea acestora, iar în data de 18 decembrie sunt aşteptaţi la Centrul pentru copii al Arhiepiscopiei Craiovei elevi din cadrul Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, însoţiţi de pr. Florin Ionescu, pentru a participa la un atelier de creaţie şi a le dărui beneficiarilor aşezământului social mai multe cadouri.
Ateliere de canto şi teatru
Tot în această perioadă, Centrul pentru Copii „Aripi de Lumină” a început desfăşurarea mai multor ateliere: de fotografie, coordonate de fotojurnalistul craiovean Badea Remus Nicolae, de canto şi de teatru, coordonate de studenţi ai Universităţii din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, specializările Muzică şi Teatru. Atelierele sunt gratuite şi se adresează copiilor beneficiari în cadrul Centrului, care provin din familii aflate în dificultate.
De asemenea, începând cu luna noiembrie, copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” sunt implicaţi în ateliere de bijuterii coordonate de doamna Costinela Iacob, care se desfăşoară la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.
Dincolo de activităţile de creaţie şi de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă, copiii sunt zilnic sprijiniţi în efectuarea temelor şcolare de specialiştii Centrului, iar mai mulţi voluntari, studenţi ai Facultăţii de Litere din Craiova, specializarea Engleză – Germană, le acordă sprijin pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor la limba engleză.