Forum de încheiere în cadrul proiectului „Reţeaua Școlilor Sigure”, implementat de Asociaţia Vasiliada

0
455

Asociaţia Vasiliada organizează în perioada 6-8 decembrie Forumul de încheiere din cadrul proiectului  “Reţeaua Școlilor Sigure”, cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul INTERREG V-A România-Bulgaria.

Evenimentul se desfăşoară la hotel Lido şi reuneşte 40 de participanţi români şi bulgari: reprezentanţi ai instituţiilor publice responsabile cu protecţia împotriva dezastrelor, autorităţile educaţionale, directori de unităţi şcolare, coordonatori ai cluburilor de voluntari, experţi metodişti, profesori etc. În cadrul acestei întâlniri se discută aspecte privind: prezentarea rezultatelor proiectului, a impactului acestuia, realizări şi poveşti de succes, modalităţi de extindere a reţelei în viitor, recomandări către instituţiile care se ocupă de managementul riscului, discutarea strategiei de sustenabilitate a proiectului etc.

Proiectul “Reţeaua Școlilor Sigure” a fost implementat începând cu februarie 2016 şi a avut în vedere implicarea a 10 comunităţi şcolare din România (judeţul Dolj) şi alte 10 din Bulgaria (regiunile Vidin şi Montana) în activităţi de formare. Aceste activităţi au avut drept scop pregătirea unităţilor şcolare pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, prin dezvoltarea unor cluburi de voluntariat constituite din elevi.

În cadrul proiectului, aproximativ 500 de manageri şcolari, cadre didactice şi elevi români şi bulgari din 20 de şcoli au fost instruiţi să poată să se mobilizeze corect în cazul unor calamităţi naturale.