Poliţia Română:Peste 120 de controale în cadrul acţiunii “Foc de artificii”

0
392

Poliţia Română desfăşoară acţiunea ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În prima săptămână a acţiunii, poliţiştii au constatat 26 de infracţiuni, au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, au confiscat aproape 90 de kg. de articole pirotehnice şi au retras 11 autorizaţii de comercializare.

Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, acţionează la nivel naţional, în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Astfel, în prima săptămână a acţiunii, respectiv în perioada 21 – 28 noiembrie a.c., poliţiştii au efectuat 120 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi au verificat activitatea a 75 de persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, au constatat 26 de infracţiuni şi au depistat 21 de persoane fizice şi juridice neautorizate, faţă de 24 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale. Totodată, au fost confiscate 87,22 kg. de articole pirotehnice, în valoare de 6.396 de lei şi au fost retrase 11 autorizaţii, fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.502 lei. O atenţie deosebită a fost acordată deţinerii şi mânuirii de articole pirotehnice de către copii şi tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceştia ar putea fi implicaţi, poliţiştii au desfăşurat 91 de activităţi de informare în şcolile din ţară.