În România, rata mortalităţii materne este de peste două ori mai mare comparativ cu media Uniunii Europene. În anul 2015 au fost raportate 26.000 de sarcini la minore, numărul acestora fiind în creştere în mediul rural. Una din 4 femei din mediul rural nu are asigurare de sănătate şi una din 10 gravide este minoră. Pornind de la aceste date statistice, World Vision România, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Dolj şi a Consiliului Judeţean Dolj, au organizat, ieri, dezbaterea „Echitatea serviciilor de sănătate pentru mama vulnerabilă din România rurală”.
La acest eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţiilor medicale, de învăţământ şi de protecţia copilului, ai societăţilor profesionale, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.
„Este un proiect care vine şi completează strategia noastră în domeniul asistenţei sociale în judeţul Dolj. Este nevoie de mai mult în ceea ce priveşte serviciile de prevenire, printr-un sprijin ce trebuie acordat primăriilor din toate cele 111 localităţi doljene. Suntem convinşi că acest proiect îşi va dovedi utilitatea”, a afirmat Florin Stancu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
Temele abordate în cadrul dezbaterii de ieri au vizat asistenţa medicală a gravidelor vulnerabile, analiza cauzelor mortalităţii materne şi neonatale în România şi judeţul Dolj, barierele întâmpinate de femeile vulnerabile în accesarea serviciilor de asistenţă pre şi postnatală şi de sănătate reproductivă, precum şi soluţii pentru reducerea numărului alarmant de sarcini nedorite şi avorturi la minore.
Prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a atras atenţia şi asupra unui alt fenomen îngrijorător: îmbătrânirea demografică. “În ultimele două decenii se manifestă o tendinţă de scădere demografică şi în acelaşi timp o îmbătrânire a populaţiei. Un fenomen îngrijorător ce poate fi atenuat prin politici sociale şi economice”, a precizat prefectul judeţului Dolj.
93 de asistenţi comunitari activează în judeţul Dolj
Unul din obiectivele principale ale discuţiilor a fost identificarea rolului asistenţei medicale comunitare în dezvoltarea unor modele de intervenţie medico-socio-educaţionale prin care să se asigure accesul la servicii de asistenţă medicală prenatală pentru toate femeile din comunităţi vulnerabile, pornind de la principiul că sănătatea maternă este un drept fundamental al omului.
“Referitor la acest proiect derulat de World Vision, aş vrea să spun că un rol foarte important în asistenţa medicală din mediul rural îl au asistenţii medicali comunitari. Reţeaua a fost creată în Dolj în anul 2009. Atunci erau 20 de asistenţi în 20 de localităţi. Am cerut suplimentarea numărului acestora şi în prezent sunt 93 de asistenţi comunitari în 73 de localităţi. De asemenea, în Dolj, îşi desfăşoară activitatea 14 mediatori sanitari şi ei cu un rol foarte important atât din punct de vedere medical, cât şi social”, a precizat dr. Ludmila Prunariu, director al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
„Nici o mamă nu trebuie să moară dând viaţă”
Cu acest prilej, Fundaţia World Vision a prezentat rezultatele implementării proiectului „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” la 18 luni de la lansare şi a făcut recomandări bazate pe identificarea barierelor întâmpinate de femeile vulnerabile din mediul rural în accesarea serviciilor de asistenţă prenatală şi planificare familială.
Peste 8.000 de femei din Vaslui, Vâlcea şi Dolj au fost informate în cadrul sesiunilor de educaţie susţinute de educatori comunitari despre sănătatea reproducerii, spaţierea optimă a sarcinilor şi dreptul la îngrijiri medicale gratuite. În Dolj au fost informate peste 2.000 de femei şi adolescente. „Nici o mamă nu trebuie să moară dând viaţă. Şi viaţa nici unui copil nu poate fi periclitată pentru ca mama să nu poate accesa serviciile medicale garantate prin lege. Accesul la un pachet de servicii de asistenţă maternă trebuie să fie egal şi echitabil pentru toate femeile, indiferent de statut sau situaţie financiară, iar barierele existente în prezent pot fi înlăturate prin alinierea politicilor de sănătate maternă la toate celelalte politici relevante”, a declarat dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv, manager proiect „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame”, World Vision România.
S-a agreat constituirea unei Alianţe pentru sănătatea mamei
Concluziile dezbaterii au evidenţiat nevoia de educaţie pentru sănătate începând din copilărie, dar şi cea de educaţie parentală şi a mamei; importanţa implicării cadrelor didactice dar şi a cadrelor medicale, psihologilor în formarea abilităţilor şi dobândirea responsabilităţilor pentru viaţă ale copiilor şi adolescenţilor; schimbarea atitudinilor şi mentalităţilor la nivel instituţional şi respectarea drepturilor garantate prin lege pentru mamele şi adolescentele vulnerabile ; intervenţii susţinute, inclusiv din partea primăriilor prin asistentele medicale comunitare şi sociale în favoarea mamelor vulnerabile, responsabilizarea mamelor şi a familiei.
„Din studiul World Vision reiese că în România sunt destul de multe mame adolescente cu vârsta de sub 15 ani. Cele mai multe sarcini în astfel de cazuri apar din cauza lipsei de informaţii sau a informării incorecte. Un grup de risc poate fi considerat cel al copiilor cu ambii părinţi plecaţi în străinătate”, a declarat Monica Sună, inspector general al Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj.
La finalul dezbaterii s-a agreat constituirea unei Alianţe pentru sănătatea mamei în judeţul Dolj.