În primele nouă luni ale acestui an – Patrimoniul public al statului – 8,3 miliarde lei

0
350

Urmare controalelor financiare derulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) în primele nouă luni patrimoniul public al statului a fost reîntregit cu suma de 8,3 miliarde lei constând în diferenţe rezultate din reevaluarea unor bunuri din domeniul public al statului, investiţii din fonduri publice care nu au fost incluse în valorile bunurilor din domeniul public al statului, înregistrarea în contabilitate a unor bunuri din domeniul public al statului.

„A.N.A.F., prin aparatul de control financiar (Direcţia generală de control financiar şi structurile subordonate), a efectuat în primele nouă luni ale lui 2011 acţiuni de control financiar la un număr de 4.926 agenţi economici, fiind verificate regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care: au raportat pierderi; au beneficiat de alocări de la bugetul de stat cu titlu de subvenţii sau transferuri; au concesionat bunuri proprietate publică a statului;  au beneficiat de finanţări rambursabile garantate de stat; au avut în gestiune/administrare bunuri din domeniul public al statului şi nu în ultimul rând, au constituit şi virat dividende din profitul net pentru exerciţiile financiare 2007-2009” se precizează într-un comunicat de presă al ANAF.

În cadrul activităţii de control financiar, A.N.A.F. a stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de 1,7 miliarde lei şi a întocmit un număr de 82 sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare totală de peste 316 milioane lei. „Activitatea de control financiar vizează verificarea modului de administrare şi utilizare a resurselor financiare şi respectarea reglementărilor financiar-contabile la agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat” se mai spune în comunicatul Agenţiei.