Poliţiştii de proximitate din cadrul secţiilor urbane din Craiova, împreună cu ofiţeri de prevenire a criminalităţii şi poliţişti rutieri, au organizat, ieri, acţiuni preventiv-informative prin care s-a urmărit prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, totodată punându-se accent şi pe siguranţa copiilor în mediul online, nefiind uitate nici regulile de circulaţie rutieră. Poliţiştii Secţiei 4 s-au întâlnit cu peste 150 de elevi ai claselor a V-a, VI-a, VII-a din cadrul Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova, fiind dezbătute teme privind adoptarea unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor sociale, dar şi pericolele la care se expun atunci când navighează pe internet. Cei mici au fost sfătuiţi să nu ofere persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre ei sau familia lor (cum ar fi numele, vârsta, CNP-ul, numărul de telefon, fotografii, adresa, şcoala la care înveţi). Totuşi, dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, recomandarea oamenilor legii este ca minorii să-şi anunţe imediat părinţii, căci este foarte probabil ca interlocutorii să aibă intenţii necurate, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.