Conform IPJ Dolj, ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri şi poliţişti din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Poiana Mare, în urma activităţilor specifice desfăşurate în cadrul unei acţiuni pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, a fost depistat un bărbat, din Dolj, căutat de autorităţile judiciare din Spania. Poliţiştii doljeni l-au depistat pe Bobi D., de 39 de ani, din comuna Ghidici, judeţul Dolj, în localitatea de domiciliu. Pe numele doljeanului, autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea a cinci infracţiuni de furt calificat şi a unei infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 ore. Poliţiştii l-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Dolj, urmând ca perfectarea documentelor, persoana în cauză să fie extrădată autorităţilor judiciare solicitante.
Acasă Ultima oră Dolj: Doljean căutat de autorităţile din Spania pentru furturi, prins şi încarcerat...