CNAS, măsuri pentru debirocratizarea activităţii medicinei de familie

0
450

După ce, joi, medicii de familie au protestat în toată ţara împotriva birocraţiei şi subfinanţării cu care se confruntă, la sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a avut loc o întâlnire între membrii Coaliţiei „Solidari pentru Sănătate” şi reprezentanţii instituţiei.

Reprezentanţii Coaliţiei au depus şi un memoriu, ce urmează să fie analizat în cadrul CNAS. Coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, formată din 9 organizaţii non-guvernamentale care apără drepturile pacienţilor şi organizaţiile naţionale reprezentative ale medicilor de familie, a iniţiat joi un protest public în toată ţara faţă de subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie, avertizând totodată că întregul sistem va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite.

 „O parte din aspectele semnalate sunt în curs de rezolvare”

Conducerea CNAS a informat reprezentanţii Coaliţiei că „o parte din aspectele semnalate sunt în curs de rezolvare”. Astfel, reprezentanţii instituţiei au anunţat că s-au făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita, pentru medicina primară, precum şi a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară şi pentru medicina ambulatorie de specialitate.

„În contextul în care în acest moment se lucrează, la nivelul CNAS, la elaborarea proiectelor de acte normative şi de buget pentru anul 2018, vor fi luate în considerare şi celelalte aspecte semnalate, pornindu-se de la premisa că simplificarea şi debirocratizarea activităţii cabinetelor de medicină de familie, precum şi optimizarea funcţionalităţilor sistemelor informatice reprezintă un obiectiv instituţional. Conducerea CNAS doreşte să imprime o stare de normalitate în sistemul sanitar, printr-o mai bună definire a rolului şi atribuţiilor furnizorilor de servicii medicale, urmărindu-se creşterea calităţii activităţii acestora, în beneficiul asiguraţilor”, se arată într-un comunicat al CNAS.

Totodată, reprezentanţii Coaliţiei au fost invitaţi să formuleze observaţii şi propuneri faţă de proiectele Contractului-cadru şi ale normelor de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2018, proiecte ce vor fi afişate în a doua parte a lunii noiembrie, într-o primă formă, pe site-ul CNAS, pentru transparenţă decizională, urmând să se organizeze şi o serie de consultări pe această temă.

„Sunt conştient, ca şi ceilalţi membri ai managementului CNAS, de importanţa şi rolul medicilor de familie, nu numai în sistemul de sănătate ci şi în societate, în general. De aceea, sunt un partener constant de dialog cu medicii de familie, implicat, atât din poziţia actuală cât şi din cele deţinute în trecut, în soluţionarea problemelor acestei categorii de profesionişti”, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.