Copiii de la Centrul „Aripi de Lumină” au pregătit prăjituri la Colegiul „Gheorghe Chiţu”

0
436

Copiii de la Centrul “Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei au participat săptămâna aceasta la o activitate practică, desfăşurată la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”. În cadrul activităţii, beneficiarii aşezământului social au pregătit pizza şi plăcintă cu mere, alături de elevii şi cadrele didactice ale unităţii de învăţământ din Craiova. Potrivit reprezentanţilor Centrului „Aripi de Lumină”, parteneriatul dintre Arhiepiscopia Craiovei şi Colegiul „Gheorghe Chiţu” este de tradiţie, iar de-a lungul timpului au fost organizate o serie de activităţi recreativ – educaţionale în folosul copiilor care provin din familii aflate în dificultate. „În toţi aceşti ani, copiii noştri au fost sprijinţi de cadrele didactice ale Colegiului şi pentru acest lucru ne exprimăm recunoştinţa. Pentru activitatea de săptămâna aceasta, le mulţumim în mod deosebit domnului director Dumitru Iftimov, prof. Duţă Ramona, coordonator activităţi educative, prof. Doina Buzuloiu, prof. Niculai Stela, prof. Mariana Barbu, prof. Uţă Livia, prof. Aurora Fraţilă şi prof. Stoenescu Aurelia, în calitate de coordonatori. Activitatea a avut rol în dezvoltarea abilităţilor practice, ale abilităţilor de viaţă independentă şi, un lucru foarte important, copiii au avut prilejul de a se revedea cu prietenii lor mai mari şi a socializa”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei.