Dermatologii olteni se reunesc la Craiova

0
687

Mâine, la Craiova, va avea loc conferinţa de toamnă a Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia (ADO), principalele teme fiind importanţa examenelor complementare în dermatologie şi exemplificarea dificultăţilor de diagnostic prin cazuri clinice. Această manifestare reprezintă un schimb de experienţă între medicii dermatologi din judeţele Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi).

Virgil Pătraşcu

În practica medicală, recunoaşterea unei boli şi elaborarea diagnosticului se realizează prin anamneză, examen clinic şi investigaţii paraclinice.

Dacă pentru formele clasice ale unor dermatoze, abilitatea medicului, rod al experienţei şi pregătirii permanente, este suficientă pentru un diagnostic corect, pentru alte maladii diagnosticul necesită investigaţii paraclinice, uneori deosebite, care sunt, din nefericire, la îndemâna numai anumitor centre medicale.

Unele investigaţii paraclinice sunt specifice profilului dermato-venerologic şi sunt foarte importante pentru precizarea diagnosticului, a răsunetului bolii asupra organismului şi, nu în ultimul rând, sunt necesare pentru conducerea tratamentului.

Vor fi prezentate în detaliu examenele complementare clasice precum examenul histopatologic, testele alergologice, imunofluorescenţa, dar şi investigaţii de mare actualitate precum  dermatoscopia, microscopia confocală, microscopia electronică şi tehnicile de biologie moleculară utile în dermatologie.

Vor fi prezentate studii şi cazuri clinice deosebite

La secţiunea „Exemplificarea dificultăţilor de diagnostic prin cazuri clinice”, vor fi prezentate cazurile deosebite, care au necesitat examene complementare pentru precizarea diagnosticului.

Un subiect de mare actualitate în domeniul cercetării dermatologice îl reprezintă microbiomul cutanat, definit prin ansamblul germenilor bacterieni, micobacterieni, parazitari şi fungici cu care suntem într-un sistem simbiotic.

„Microbiomul cutanat este foarte bogat şi complex. El conţine în medie un milion de germeni/cm2 şi în jur de 500 de specii. Acesta diferă în funcţie de sexul persoanei şi, de asemenea, există o variabilitate temporală la acelaşi individ. Factorii care influenţează densitatea microbiomului cutanat sunt factorul genetic, mediul, tratamentul medicamentos prelungit, contactul interuman sau cu animalele. Cât priveşte microbiomul cutanat şi afecţiunile dermatologice, în ultimii ani s-au deschis noi direcţii de cercetare care se referă la acnee, rozacee, dermatita atopică etc. Deşi rezultatele acestor cercetări nu sunt încă concludente, nu este exclus ca în viitor să ne ofere noi explicaţii privind fiziopatologia diverselor afecţiuni cutanate şi chiar să ofere alte perspective terapeutice. Discuţiile pe baza acestui subiect vor fi incitante şi sperăm că vor trezi interesul pentru cercetare în rândul tinerilor dermatologi din Oltenia”, a precizat prof. univ. dr. Virgil  Pătraşcu, preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia.

Programul ştiinţific este foarte bogat, cuprinzând referate şi lucrări ştiinţifice (studii şi cazuri clinice deosebite), care sunt publicate în volumul conferinţei (174 de pagini). Conferinţa este acreditată de Colegiul Medicilor din România.