Două CD-uri cu muzică bizantină lansate de Mitropolia Olteniei

0
353
Membrii Grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova

La Filarmonica „Oltenia” va avea loc duminică, 23 octombrie, ora 16.30, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, lansarea lucrării „Prezentarea înregistrării muzicale – psaltice – într-o variaţie de partituri ale sărbătorilor de peste an”, apărută la Editura „Mitropolia Olteniei”.

După cum au precizat reprezentanţii Biroului de presă al Arhiepiscopiei Craiovei, evenimentul va aduce în faţa publicului craiovean o paletă largă de imnuri bizantine în interpretarea psalţilor de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Piesele fac parte de pe cele mai recente CD-uri imprimate: „Imaginea sărbătorilor de peste an pe note bizantine” (două CD-uri ataşate la Agenda pe anul 2011) şi „Adormirea Maicii Domnului” (cinci mini CD-uri).

Manifestarea va fi deschisă prin cuvântul de binecuvântare al ÎPS Părinte Mitropolit Irineu. Cu privire la compoziţia grafică şi muzicală a celor două lucrări, vor face aprecieri diac. prof. Alexandru Racu – dirijorul Coralei Mixte a Catedralei Mitropolitane, pr. lect. univ. dr. Ion Bârnea – de la Facultatea de Teologie din Craiova, pr. lect. univ. dr. Antoniu Zamfir – de la Facultatea de Muzică din Craiova, prof. drd. Victor Şapcă –  de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” şi prof. Maria Magdalena Barbărasă – de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”.