Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, unul din Brăila şi ceilalţi doi din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, au fost prinşi în flagrant, miercuri seară, în timp ce „dădeau atacul” la un bancomat de pe Calea Bucureşti din Craiova. Cei trei montaseră un dispozitiv artizanal în fanta bancomatului, pentru a sustrage bani, după ce îşi încercaseră norocul, în acelaşi fel, câteva minute mai devreme, la un alt bancomat din zonă. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei trei sunt autorii altor 10 fapte similare, astfel că au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arest. Aseară au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În perioada 2-16 octombrie a.c., poliţiştii doljeni au fost sesizaţi de reprezentanţii mai multor unităţi bancare cu sucursale în Craiova şi Filiaşi, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin forţarea fantei de eliberare numerar, au încercat să sustragă sume de bani din bancomate. Astfel, în această perioadă, 10 ATM-uri bancare au fost forţate, în toate cazurile oamenii legii întocmind dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat. A fost demarată o anchetă pentru identificarea autorilor, iar miercuri seară, în jurul orei 19.00, a „sunat alarma”.
Mai exact, poliţiştii au reuşit să prindă în flagrant trei bărbaţi, pe Daniel Codreanu, de 21 de ani, din municipiul Brăila, judeţul Brăila, Moise Ţala, de 27 de ani, şi Aurel Stănescu, 60 de ani, ambii din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, care montaseră un dispozitiv artizanal la un bancomat de pe Calea Bucureşti, în zona centrală. Cei trei au fost încătuşaţi la faţa locului, apoi duşi la sediul IPJ Dolj, audiaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore: „În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Municipiului Craiova au prins în flagrant trei bărbaţi imediat după ce au acţionat asupra unui bancomat amplasat pe Calea Bucureşti, cu un dispozitiv confecţionat artizanal, introducându-l în fanta de eliberare numerar, cu scopul de a sustrage bani din ATM, ulterior, încercând să acţioneze prin aceeaşi metodă, asupra unui alt ATM, din apropiere, activitate infracţională întreruptă de intervenţia poliţiştilor. Din primele cercetări s-a stabilit că cei trei sunt şi autorii faptelor sesizate anterior. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională urmează să fie comunicat de către reprezentanţii agenţiilor bancare, în vederea justei încadrări juridice a faptelor”, au declarat reprezentanţii IPJ Dolj.
Din probatoriul administrat până în prezent, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cei trei suspecţi, măsură confirmată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, aceştia fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj. Aseară, cei trei au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.