Se caută „voci de aur”!

0
375

Festivalul „Voci de aur” se pregăteşte să se lanseze la Craiova. Organizatorii, o familie de craioveni inimoşi, au luat iniţiativa de a promova talentele încă nedescoperite în rândul copiilor, dar şi a persoanelor trecute de prima tinereţe, din convingerea că această latură cultural-educativă nu este bine reprezentată în Bănie şi că se pot face multe „minuni” cu vocile de aur ale craiovenilor.

Festivalul „Voci de aur” se află la prima ediţie, organizatorii – Dorinela Pănescu şi fiica sa, Alina Dumitru – propunându-şi să ajute talentele nedescoperite, în domeniul muzicii populare şi uşoare. Concursul se adresează tuturor vârstelor, putând să se înscrie în competiţie de la copiii de 5 ani şi până la persoane mature sau trecute de prima tinereţe, singura condiţie fiind, evident, să iubească muzica populară şi uşoară într-atât încât să urce pe scenă şi să ofere recitaluri publicului, intrând în pielea unor mici vedete în devenire. „Festivalul naţional de muzică s-a născut dintr-o dorinţă a mea şi a fiicei mele de a ajuta tinerii şi toate persoanele care au un talent muzical deosebit şi nu au avut şansa de a evolua pe o scenă şi de a fi ascultaţi de un juriu de specialişti. Din experienţa pe care am avut, mergând cu nepoţelele mele la diverse concursuri de muzică uşoară, am constatat că aici, în Craiova, acest segment nu este reprezentat şi nu există nici un proiect în acest sens, de a promova vocile de aur”, a mărturisit Dorinela Pănescu.

Festivalul îşi deschide porţile pe 25 noiembrie

Prima ediţie este pregătită cu mult entuziasm de organizatori. Festivalul este programat să se desfăşoare pe data de 25 noiembrie, când toţi concurenţii se vor întrece pe scena Centrului Multifuncţional din Romaneşti. „Primăria Craiova este partenerul nostru oficial şi mulţumim autorităţilor, pe această cale, pentru că ne-a oferit această locaţie pentru concurs. Festivalul se desfăşoară pe mai multe secţiuni şi se primesc concurenţi din toată ţara, fiind vorba de o competiţie naţională. Pentru fiecare segment, se vor acorda premii”, au ţinut să precizeze organizatorii. Marele Premiu are o valoare de 1.000 de lei, apoi vor fi oferite şi multe alte premii, cum ar fi Premiul juriului, Premiul publicului, Premiul organizatorilor, Cel mai bun artist de muzică populară şi Cel mai bun artist de muzică uşoară. Din juriu vor face parte, potrivit organizatorilor, persoane cu competenţe muzicale, precum cadre didactice de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”.

Se pot face înscrieri din toată ţara

Pe lângă premiile cu care vor fi recompensaţi cei mai mulţi dintre concurenţii participanţi – înscrierile se pot face până la data de 11 noiembrie –, organizatorii Festivalului „Voci de aur” îşi propun să facă din această manifestare şi un prilej de sărbătoare a muzicii, în general. Alături de concurenţi, care vor fi principalii actori ai zilei şi vor fi garanta atmosfera deosebită, datorită emoţiilor cu care vor evolua, se vor regăsi şi artişti profesionişti care vor urca şi ei pe scenă şi vor bucura publicul spectator.

„Scopul acestui festival este de a promova talentele, atât în rândul copiilor, cât şi în rândul adulţilor. Sunt foarte multe persoane care doresc să-şi promoveze talentul muzical, dar, din păcate, aşa cum am mai spus, nu există o persoană care să se ocupe de organizarea unui cadru oficial pentru ca aceştia să fie văzuţi şi apreciaţi de un juriu competent. Sunt mari şanse ca dintre concurenţii noştri de astăzi să se lanseze vedetele de mâine, atât pe scena muzicii populare, cât şi uşoare”, a mai spus Dorinela Pănescu. Înscrierile pentru Festivalul „Voci de aur” se vor face online la adresa de email vocedeartistcv@yahoo.com sau la numerele de telefon 0770.540.337 şi 0737.726.269.