Clinica de Cardiologie Intervenţională de la Craiova, printre cele mai moderne din ţară

0
2353

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj şi cei ai Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova au făcut, ieri, un tur al Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară. Cea mai importantă investiţie de la înfiinţarea unităţii sanitare în anii ’70 a prins contur şi se apropie cu paşi repezi de inaugurarea. Astfel, până în la finele lunii decembrie, în săli vor fi montate angiograful, aparatura medicală şi mobilierul, iar în funcţie de cum vor fi obţinute diversele autorizaţii şi avize, în prima parte a anului viitor aici vor putea fi trataţi primii pacienţi. Clinica va fi una dintre cele mai moderne din ţară, urmând să asigure servicii medicale, inclusiv intervenţii chirurgicale pe cord şi vasele mari, nu doar pentru bolnavii cu afecţiuni coronariene din Oltenia, ci şi pentru cei din nord-vestul Bulgariei.         

Noua clădire este prevăzută cu două săli de operaţii, saloane pentru pacienţi, cabinete medicale, zonă de terapie intensivă, având asigurată conexiunea cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Unitatea de Primiri Urgenţe printr-o pasarelă cu lungimea de peste 70 de metri.

Prin această investiţie a Consiliului Judeţean Dolj, a cărei valoare depăşeşte şase milioane de euro, se va rezolva o problemă mai veche a serviciilor medicale din regiunea Oltenia. Inaugurarea şi dotarea cu aparatură modernă a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară este cu atât mai importantă cu cât cele mai apropiate centru în care se efectuează astfel de intervenţii medicale sunt Timişoara sau Bucureşti. „Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară răspunde unei necesităţi stringente a întregii regiuni Oltenia, având în vedere şi mortalitatea provocată de bolile coronariene. În centrul universitar Craiova nu puteau fi efectuate intervenţii de chirurgie cardiovasculară, pentru infarct spre exemplu, unde este nevoie de o reacţie rapidă. În tot acest spaţiu, între Timişoara, Bucureşti şi Sofia nu există un astfel de centru de excelenţă. Ceea ce se realizează aici este la cel mai înalt nivel, va fi printre cele mai moderne Clinici de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară din ţară”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

La Spitalul Judeţean vor fi trataţi şi pacienţi din Bulgaria

Cardiologia intervenţională de la Craiova va deservi şi o populaţie de 300.000 de bulgari. Cum distanţa între localităţile din districtul Vratsa este mult mai mică faţă de Craiova, comparativ cu drumul ce ar trebui parcurs până la Sofia, bolnavii cu afecţiuni cardiace din nord-vestul Bulgariei vor putea fi trataţi la Craiova graţie unui proiect transfrontalier. În luna aprilie a.c., în cadrul programului, Interreg V-A România-Bulgaria, Consiliul Judeţean Dolj şi Districtul Vratsa au semnat un proiect de peste 1,5 milioane de euro, în domeniul sănătăţii. Un proiect prin care două unităţi sanitare, adică Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova şi Spitalul din Kozlodui, regiunea Vratsa – sunt dotate cu aparatură medicală în valoare de peste 770.000 de euro fiecare. Cei 770.000 de euro care revin Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova sunt utilizaţi pentru dotarea cu aparatură a unei săli de operaţii ce va funcţiona în cadrul Clinicii de Cardiologie Intervenţională.

„Vom trata pacienţii noştri din Dolj şi din Oltenia, dar şi pe cei din zona de nord a Bulgariei. Elicopterul pe care îl avem poate aduce aceşti pacienţi. Până la Sofia am înţeles că sunt undeva la 250 de kilometri, iar până la noi sunt aproape 100 de kilometri. Şi atunci acest proiect vizează nu doar tratarea pacienţilor din Oltenia, cât şi să preluăm pacienţi din zona de nord a Bulgariei, din judeţul Vratsa”, a spus dr. Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

„Visăm de 15 ani să facem chirurgie cardiovasculară la Craiova”

În privinţa specialiştilor ce vor activa în cadrul clinicii, echipele sunt în mare parte deja formate. S-au purtat negocieri cu medici de la Spitalul Militar Central şi de spitalul din Târgu Mureş. Aceştia vor lucra cu specialişti care activează deja pe secţia de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Se împlineşte astfel  şi un vis mai vechi al cardiologilor craioveni. „Visăm de 15 ani să facem chirurgie cardiovasculară la Craiova. În sfârşit vom putea să lucrăm într-un mediu civilizat, contemporan”, a precizat conf. univ. dr. Octavian Istrătoaie, şeful Clinicii de Cardiologie de la SJU Craiova. „Este un o dorinţă care se apropie de împlinire. Un centru modern care să rezolve cazurile cu complicaţii cardiovasculare. Astfel, nu vom mai fi nevoiţi să trimitem pacienţii în alte părţi, la Timişoara sau Bucureşti, ci îi vom trata aici, la Craiova”, a afirmat dr. Constantin Militaru, medic primar cardiolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Peste 100.000 de doljeni suferă de boli de inimă

Bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de morbiditate şi mortalitate din România. În Dolj, numărul celor care suferă de boli ale inimii depăşeşte 100.000 de persoane. Cele mai întâlnite afecţiuni sunt hipertensiunea arterială, fiind înregistrate peste 73.000 de cazuri, şi cardiopatia ischemică de care suferă aproximativ 35.000 de persoane.

Afecţiunile cardiovasculare determină aproximativ o treime din invaliditatea permanentă reprezentând 30% din totalul consultaţiilor acordate de medicul de familie. Unu din patru adulţi are o formă de boală cardiovasculară, dintre care cele mai dese sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică şi ateroscleroza. Totodată, mai mult de jumătate din numărul infarcte şi 75% din accidentele vasculare cerebrale au la bază hipertensiunea arterială.

Dintre  factorii de risc, la capitolul stil de viaţă, se consideră că alimentaţia are cea mai mare contribuţie la decesul prin boli cardiovasculare (BCV), în timp ce hipertensiunea arterială (HTA) este cel mai important dintre factorii de risc biologici (urmat de colesterol, obezitate şi diabet).

Lucrările sunt în plină desfăşurare şi la Urgenţă

În ultimii doi ani, Consiliul Judeţean Dolj a investit peste 16 milioane de euro în Sănătate, pe lângă proiectul de cardiologie intervenţională, derulându-se în acest moment şi lucrări de modernizare şi extindere la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, acolo unde în fiecare an ajung 135.000 de pacienţi. Suprafaţa UPU va creşte de la 800 de metri pătraţi la 3.600 de metri pătraţi, iar la etaj va funcţiona un bloc operator ce va simplifica circuitul medical al urgenţelor. Investiţia se ridică la 6 milioane de euro. „Suntem pe drumul cel bun şi lucrările se apropie şi acolo de final”, a punctat Ion Prioteasa.

Consiliul Judeţean se va implica anul viitor şi în zona de oncologie. Pe lângă reabilitarea şi modernizarea clădirii în care sunt trataţi pacienţii diagnosticaţi cu diferite forme de  cancer, cu ajutorul Băncii Mondiale, la Spitalul Judeţean, vor ajunge două acceleratoare liniare. Unul dintre ele îl va înlocui pe cel vechi, iar celălalt va funcţiona într-un buncăr nou ce va fi construit de autorităţile judeţene.