Legislaţia privind autorizaţia de securitate la incendiu, prezentată de ISU Dolj la Casa Studenţilor

0
813

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au organizat, ieri, o întâlnire cu reprezentanţi ai primăriilor din judeţ, arhitecţi şi proiectanţi, pentru a clarifica toate aspectele legate de obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Discuţiile, la care a participat şi prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, au fost benefice pentru ambele părţi.

Peste 150 de persoane, reprezentanţi ai primăriilor din judeţ, proiectanţi, arhitecţi, au răspuns invitaţiei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, şi au venit, ieri, la Casa Studenţilor, pentru a dezbate toate problemele legate de autorizaţia de securitate la incendiu. Deşi, pe site-ul ISU Dolj există un ghid cu toţi paşii care trebuie urmaţi, reprezentanţii unităţii au considerat un lucru bun să fie faţă în faţă cu beneficiarii şi cu cei care întocmesc documentaţiile, pentru o clarificare a contextului în care sunt solicitate aceste acte de autoritate şi a obligaţiilor ce revin tuturor factorilor implicaţi în acest proces. În prezenţa inspectorului-şef al ISU Dolj, col. Constantin Florea, şi a prefectului de Dolj Dan Narcis Purcărescu, mr. Narcisa Curigan şi lt. col. Eduard Mazilu, ambii din cadrul Serviciului de Avizare – Autorizare al ISU Dolj, au prezentat cadrul legislativ european prin care se stabilesc cerinţele fundamentale aplicabile construcţiilor, cu accent pe cerinţa ,,securitate la incendiu”; cadrul legislativ naţional privind calitatea în construcţii şi autorizarea lucrărilor de construcţii, cu accentuarea faptului că avizul de securitate la incendiu este parte integrantă a documentaţiei care stă la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu; categoriile de construcţii şi amenajări pentru care trebuie obţinute avizul şi autorizaţia de securitate la incendiu; modul de obţinere a avizului şi autorizaţiei de securitate la incendiu şi sancţiunea contravenţională care se aplică pentru funcţionarea fără acest act de autoritate, care este între 20.000 şi 50.000 lei.