Peste 4.000 de românce, diagnosticate anual cu cancer de col uterin

0
372

Cancerul de col uterin reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile tinere din România, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani.  Infecţia cu HPV este responsabilă pentru 5 tipuri de cancer, ce afectează atât bărbaţii, cât şi femeile din toată lumea. Se estimează că, anual, 500 de persoane sunt diagnosticate cu un alt tip de cancer asociat infecţiei cu HPV. România ocupă primul loc în UE privind incidenţa cancerului de col uterin, precum şi mortalitatea.

Infecţia cu virusul HPV este una dintre cele mai întâlnite la nivel mondial, estimările arătând că până la 80% din femeile active sexual, la nivel global, vor fi, la un moment dat, pe parcursul vietii, expuse acestui virus.

De altfel, în ultimul raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului, virusul HPV a fost clasificat drept al doilea agent patogen responsabil pentru cancer în lume, având în vedere că 12 tulpini HPV cu risc oncogen provoacă o treime din totalul cancerelor cauzate de infecţii în întreaga lume.

Cea mai eficientă şi sigură metodă de prevenţie, vaccinarea

Conform medicilor specialişti, cea mai eficientă şi sigură metodă de prevenţie împotriva infecţiei cu virusul HPV este vaccinarea. Eficienţa acesteia a fost dovedită în ţări precum Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Danemarca, Suedia sau Germania, unde a fost înregistrată o reducere semnificativă a numărului de infecţii cu virusul HPV, respectiv a bolilor cauzate de infecţia cu acest virus.

În România, vaccinarea HPV este inclusă în Programul Naţional de Vaccinare, la categoria „vaccinarea grupurilor populaţionale la risc” şi se adresează fetiţelor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani. Conform Programului, părinţii pot transmite o cerere de vaccinare medicului de familie la care sunt înregistraţi, pentru a primi cele trei doze de vaccin pentru fetiţele lor.

Potrivit specialiştilor, implementarea vaccinării HPV la nivel naţional, ca metodă de prevenţie sigură şi eficientă pentru controlul cancerului şi bolilor asociate HPV, corelată cu programe de screening, poate reduce substanţial mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, în special în cazul femeilor tinere. Prin urmare, devine esenţială o promovare puternică a vaccinării HPV în rândul profesioniştilor în domeniul sănătăţii, al decidenţilor şi al publicului larg.

Dezbatere pe tema prevenţiei cancerului de col uterin

Asociaţia Mame pentru Mame, sub patronajul Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor a organizat, săptămâna aceasta , dezbaterea cu tema  „Prevenţia cancerului de col uterin şi a bolilor asociate infecţiei cu HPV”, cu scopul consolidării unui consens politic cu privire la necesitatea şi importanţa demarării şi finanţării unui program complet de vaccinare împotriva infecţiilor cu HPV.

La eveniment au participat membri din Comisiile de sănătate, buget, învăţământ şi protecţie socială din Camera Deputaţilor şi Senatul României, reprezentanţi ai instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, reprezentanţi ai societăţii civile precum şi  societăţi medicale profesionale. La finalul acestei dezbateri, preşedinţii celor două comisii de sănătate – dr. Corneliu-Florin Buicu, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, respectiv dr. Laszlo Attila, preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, precum şi toţi parlamentarii participanţi la dezbatere, membri ai mai multor partide politice, au semnat o scrisoare de susţinere publică cu privire la importanţa demarării unui program coerent şi complet de vaccinare împotriva bolilor provocate de infecţia HPV, ca parte integrantă a strategiei de prevenţie şi reducere a poverii cancerului în România.

În plus, parlamentarii prezenţi, reprezentanţii societăţilor medicale profesionale şi ai societăţii civile au transmis Ministerului Sănătăţii, cât şi tuturor autorităţilor cu competenţe în elaborarea de politici publice în domeniul sănătăţii o serie de recomandări cheie pentru iniţierea unui program de prevenţie a cancerului de col uterin şi a bolilor provocate de infecţia cu HPV.

„Odată la două ore o româncă este diagnosticată cu cancer de col uterin. În fiecare an, în România, peste 1.900 de femei îşi pierd viaţa în lupta cu această boală. Am semnat acest document prin care îmi exprim susţinerea publică pentru demararea şi finanţarea unui program naţional de prevenţie împotriva cancerului şi bolilor asociate infecţiei cu HPV, pentru că sănătatea femeilor din România trebuie să reprezinte o prioritate pentru sistemul de sănătate public”, a declarat dr. Corneliu-Florin Buicu, Preşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor.