Magistraţii Tribunalului Dolj au amânat, pentru luna viitoare, soluţionarea procesului agentului de la Penitenciarul Pelendava din Craiova acuzat de trafic de influenţă. Agentul a fost trimis în judecată pentru că a cerut 5.000 de euro, din care a primit 3.500 de euro, pentru a aranja angajarea soţiei unui craiovean ca asistent medical în cadrul unităţii de detenţie. El a fost denunţat de bărbatul care a dat banii şi care a încheiat un acord cu procurorii, primind o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au decis, la ultimul termen, de luni, 16 octombrie a.c., să amâne pentru luna viitoare, pe 13 noiembrie a.c. soluţionarea procesului agentului Dănuţ Dihoru, de la Penitenciarul Pelendava. Reamintim că pe 7 martie a.c. s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Dănuţ Dihoru, agent de penitenciare la Penitenciarul Pelendava, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului, în urma anchetei desfăşurate ca urmare a sesizării făcute de o persoană la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, s-a stabilit faptul că, în perioada iunie-iulie 2016, agent-şef principal Dănuţ Dihoru, din cadrul Penitenciarului Pelendava, a pretins de la Alexandru Crăciun suma de 5.000 de euro, iar ulterior a primit de la acesta 3.500 euro, lăsându-l să creadă că poate influenţa angajarea soţiei acestuia ca asistent medical în cadrul Penitenciarului Pelendava. Ca urmare a cercetărilor, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a inculpatului, au precizat anchetatorii.
În ceea ce-l priveşte pe Alexandru Crăciun, acesta a recunoscut comiterea faptei, precizând că, iniţial, i-a remis agentului suma de 3.500 euro pentru a-i facilita angajarea soţiei sale pe postul de asistent medical, urmând ca restul de 1.500 de euro să-i dea după efectuarea angajării. „În conformitate cu prevederile legale, s-a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei de către inculpatul Crăciun Alexandru, privind comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, în sarcina acestuia stabilindu-se pedeapsa de 1,6 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi 1 an interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, de la rămânerea definitivă a hotărârii”, au comunicat anchetatorii.
Pe 9 martie, judecătorii de la Tribunal au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispunând, în plus, ca bărbatul să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Dosarul lui Dănuţ Dihoru a intrat în camera preliminară a instanţei, a fost analizat de judecători, care pe 27 aprilie a.c., au hotărât că poate începe judecarea inculpatului şi au respins cererile şi excepţiile formulate de acesta, constatând legalitatea rechizitoriului şi a administrării probelor. Dihoru a formulat contestaţie, însă pe 9 iunie a.c., Curtea de Apel Craiova a respins contestaţia agentului: „Respinge contestatia formulată de inculpatul Dihoru Dănuţ Nicuşor ca nefondată. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”.