„Zona Imaginarium” – concert-instalaţie interactivă, astă-seară, la Filarmonica „Oltenia”

0
384

Un inedit proiect cultural, organizat de Asociaţia Culturală CULTURE ON şi desfăşurat în parteneriat cu mari instituţii de cultură din ţară, este adus şi în faţa publicului craiovean. „Zona Imaginarium” reprezintă o serie de spectacole realizate prin colaborarea dintre muzicieni români şi austrieci de prim rang, precum Mihaela Anica (flaut), Horia Maxim (pian), Laura Buruiană (violoncel), Cătălin Creţu (multimedia live) şi artişti vizuali contemporani. Proiectul se derulează în perioada 14-22 octombrie şi readuce în actualitate muzica de cameră, fuziunea dintre arte şi tehnici – sunet, imagine, mixaj –, formând astfel conceptul de „concert-instalaţie”. La Craiova, evenimentul are loc astă-seară, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii „Oltenia”.

Proiectul „Zona Imaginarium” se desfăşoară în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Filarmonica „Moldova” Iaşi, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Piteşti şi Filarmonica „Oltenia” din Craiova. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, alături de Institutul Cultural Român şi Forumul Cultural Austriac. Concertele din cadrul proiectului au loc între 14 şi 22 octombrie, în Iaşi, Craiova, Oradea, Piteşti şi Bucureşti.

«„Zona Imaginarium” provoacă urechea să vadă şi ochii să asculte. Remixează simţurile prin conceptul de concert-instalaţie. Mihaela Anica, Horia Maxim, Laura Buruiană, Cătălin Creţu sunt cei care urcă pe scenă să picteze sunetele. Sunt inspiraţi de artiştii vizuali ale căror lucrări sunt proiectate şi mixate în timpul concertelor. Tehnicile multimedia sunt firul care leagă simţurile. Emoţia este încapsulată în „Zona Imaginarium” şi transpune spectatorii într-o altă dimensiune. SoundFiction este lumea paralel-creată, un tărâm unde muzica există perpetuu şi este în permanentă metamorfoză, iar vizualul este perdeaua de iluzie care induce vraja. The Zone of SoundFiction, tema aleasă pentru ediţia 2017, este zona în care sunetul devine imagine în mişcare, prin protagonişti şi lucrările artiştilor vizuali», precizează organizatorii.

Programul „Zona Imaginarium” cuprinde creaţii de Cătălin Creţu – „Post-Cadenza” (violoncel solo), Wolfram Wagner  – Trio pentru flaut, violoncel şi pian, Dinu Lipatti  – Sonatina pentru mâna stângă (pian solo), Dan Dediu – Habanera pentru flaut şi violoncel, Bohuslav Martinu – Trio pentru flaut, violoncel şi pian.

***

Asociaţia culturală CULTURE ON, organizaţie înfiinţată în 2013, s-a născut din dorinţa unui grup de muzicieni de a se implica activ în viaţa societăţii româneşti, de a dezvolta un dialog cultural, de a se exprima liber şi creativ. Scopul Asociaţiei culturale CULTURE ON este de a iniţia, dezvolta şi de a promova acţiunile culturale-educaţionale, contribuind la susţinerea accesului la informaţie, valorificarea patrimoniului cultural, naţional şi internaţional, cât şi libera exprimare.