Sfârşitul ETA, „o victorie a democraţiei”

0
365
Jose Luis Zapatero

Anunţul sfârşitului acţiunii armate a ETA a fost salutat de premierul spaniol Jose Luis Zapatero pentru că „noi trăim, astăzi, legitima satisfacţie a victoriei democraţiei, legii şi a raţiunii”. „Conştient de importanţa capitală a anunţului ETA, vreau să reafirm, astăzi, mai mult ca niciodată, încrederea spaniolilor în democraţie, libertate şi în Spania” a mai adăugat el. Liderul opoziţiei de dreapta, Mariano Rajoy, dat favorit la alegerile parlamentare din 20 noiembrie a.c., a salutat „pasul foarte important” al ETA, dar a cerut „dizolvarea ireversibilă”, astfel încât „liniştea tuturor spaniolilor să fie totală”. Această linie este împărtăşită şi de către cunoscutul judecător spaniol Baltasar Garzon, care a anchetat, în calitate de magistrat al Curţii Naţionale Spaniole, pe ETA. „Aceasta trebuie să înţeleagă acum şi să oprească toate acţiunile, renunţând la propria sa existenţă” a spus el. Batasuna, braţul politic al organizaţiei, s-a arătat mulţumită de faptul că ETA „a răspuns pozitiv la cerinţele negociatorilor Grupului internaţional de contact şi a ales calea dialogului”. „Aceasta este o decizie istorică, care pune capăt luptei armate, dar pasul soluţionării politice a conflictului rămâne de făcut”, subliniază, printr-un comunicat, partidul Batasuna, interzis în Spania, dar legal în Franţa. Batasuna a cerut „eliberarea tuturor prizonierilor politici basci şi întoarcerea tuturor din exil”. „Noi suntem conştienţi că acest lucru nu se va întâmpla imediat. Din acest motiv cerem, guvernelor spaniol şi francez, eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor bolnavi şi eliberarea condiţionată a celor care nu sunt liberabili, un grup din Ţara Bascilor”. Considerată o organizaţie teroristă de către UE şi SUA, ETA este făcută responsabilă de moartea a 829 de persoane de la crearea sa. Pentru Pierre Hazan, profesor de justiţie transiţională la Universitatea din Geneva, unul dintre cei cinci membri ai Grupului internaţional de contact, creat în martie 2010, sub impulsul avocatului sud-african Brian Currin, al cărui scop este „facilitarea normalizării politice în Ţara Bascilor”, „comunicatul ETA marchează doar o etapă”. Este sfârşitul a 43 de ani de violenţă, care a făcut aproape o mie de morţi. Ultimul act de violenţă al ETA datează din 2009 şi abia la sfârşitul lunii aprilie 2011 Grupul internaţional de contact a obţinut încetarea focului şi premisele unui proces similar celui al IRA, în Irlanda de Nord. Paradoxal, Pierre Hazan vorbeşte de contactele avute cu toate partidele politice din Spania, exceptând Partidul Popular, condus de Mariano Rajoy. Personalităţi politice importante, precum Kofi Anan, foştii prim-miniştri irlandez, englez şi norvegian, au avut o contribuţie consistentă în actualul stadiu al lucrurilor. Nu e mai puţin adevărat că, în martie 2010, declaraţia de la Bruxelles, semnată de cinci deţinători ai premiului Nobel pentru pace şi numeroase personalităţi europene, a permis progresele notabile înregistrate, de neimaginat altădată.