Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui fermier şi a unui agent agricol din judeţul Mehedinţi, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene în valoare de aproape 54.000 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă. Mai exact, fermierul, cu sprijinul agentului agricol de la Primăria comunei Prunişor (care i-a furnizat toate informaţiile despre parcelele de teren şi proprietarii lor), a depus la APIA cinci contracte de arendă false, pentru a obţine mai mulţi bani.
Reprezentanţii DNA – Serviciul teritorial Craiova au anunţat că au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Peşchir Constantin Traian Aurel, acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi Benţa Viorel Constantin, la data faptei agent agricol în cadrul Primăriei comunei Prunişor, judeţul Mehedinţi, acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii anticorupţie au reţinut că „în perioada 2011-2014, inculpatul Peşchir Constantin Traian Aurel a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false (cinci contracte de arendă), în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de plată, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate. În acelaşi context, inculpatul Benţa Viorel Constantin, în calitate de agent agricol în cadrul Primăriei comunei Prunişor, judeţul Mehedinţi, a pus la dispoziţia fermierului o listă cu situaţia parcelară a terenurilor şi proprietarii acestora, în baza căreia, inculpatul Peşchir Constantin Traian Aurel a întocmit în fals contractele de arendă. Prin aceste demersuri, inculpatul Peşchir Constantin Traian Aurel a obţinut fonduri nerambursabile în valoare totală de 53.909, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal”, se arată în comunicatul DNA Craiova. În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.