Craiovenii primesc căldură în apartamente pe 15 octombrie

0
558

SC Termo începe, din această noapte, să efectueze probele la cald în tot oraşul, urmând să pornească şi furnizarea căldurii în jurul datei de 15 octombrie. Se pune problema ca mai multe blocuri care sunt arondate la 40 de asociaţii de proprietari să nu fie încălzite deloc în această iarnă, din cauza datoriilor uriaşe pe care le-au acumulat. Conducerea SC Termo a precizat că singura concesie care se poate face este ca administratorii să demonstreze că au acţionat în instanţă pe locatarii cu cele mai mari restanţe din bloc, situaţie în care se va porni încălzirea şi pentru aceste imobile. 

La toate asociaţiile de proprietari din Craiova vor fi efectuate, în aceste zile, verificări la instalaţiile de încălzire, prin umplerea conductelor cu apă fierbinte. Reprezentanţii SC Termo spun că, în felul acesta, se testează modul cum se comportă sistemul de distribuţie a agentului termic la o presiune mare. „Probele la cald sunt obligatorii şi trebuie să fie efectuate la toţi abonaţii noştri, întrucât este necesar să vedem dacă sunt probleme cu presiunea. Pe vară, sistemul de distribuţie a unui bloc poate să mai sufere modificări, în urma unor debranşări, şi atunci se pot produce dezechilibre pe reţele. Ca să nu ridice probleme, trebuie să le reglăm înainte de a porni furnizarea propriu-zisă”, a precizat Sorin Iordache, reprezentantul SC Termo.

Ultimele verificări înainte de furnizarea căldurii

După efectuarea probelor la cald, nu mai durează mult şi, în jurul datei de 15 octombrie, SC Termo se pregăteşte să înceapă furnizarea căldurii în Craiova. Potrivit conducerii societăţii, trebuie să se îndeplinească mai întâi condiţiile legate de temperatură. „Căldura se furnizează pentru protejarea populaţiei, dar în anumite condiţii. Pentru a putea oferi căldură în apartamente trebuie ca, în trei nopţi consecutive, să se înregistreze temperaturi sub 10 grade Celsius. Dacă nu coboară sub acest prag, nu se poate începe furnizarea de agent termic. Oricum, după efectuarea tuturor probelor la cald, noi vom fi pregătiţi şi vom urmări temperaturile de afară pentru a stabili, cu exactitate, când se va da căldura în tot oraşul”, a mai spus Sorin Iordache.

Mai multe grădiniţe au solicitat agent termic

Statistic, 15 octombrie este data de la care s-a pornit, în fiecare an, furnizarea căldurii în Craiova. Reprezentanţii SC Termo spun că, de regulă, sunt mulţi locatari care consideră că pornirea instalaţiilor la acest termen este prea devreme şi atunci solicită să se mai întârzie, în speranţa de a face şi unele economii. Pe de altă parte, sunt şi abonaţi, cum sunt grădiniţele, care cer să li se dea căldură mai devreme de această dată. „La abonaţii de la blocuri nu putem să facem nici o excepţie, furnizarea se porneşte odată pentru toată lumea. În ceea ce priveşte şcolile, grădiniţele şi spitalele, fiind racordate separat, se poate face acest lucru. Chiar şi acum, când au fost aceste zile friguroase, au fost câteva grădiniţe care ne-au solicitat căldură şi le-am pornit instalaţiile”, a explicat Sorin Iordache.

Măsuri suplimentare pentru controlul plăţilor

Reprezentanţii SC Termo atrag însă atenţia că problema cea mare nu o reprezintă furnizarea în sine, sistemul fiind pregătit pentru încălzirea populaţiei, ci plăţile pe care le vor efectua locatarii. Conducerea societăţii se teme ca nivelul datoriilor de la cetăţeni să nu crească din nou, pe perioada lunilor de iarnă, când se adaugă la factură o parte consistentă, plata încălzirii. „Mai mult ca sigur facturile vor fi mai mari şi o parte dintre locatari vor întârzia cu plăţile către noi. Însă, de această dată, ne-am luat o măsură de precauţie şi acolo unde ştim că sunt datorii, vrem să ne asigurăm că s-au făcut toţi paşii legali pentru a nu mai creşte şi mai mult”, a declarat Sorin Iordache. Potrivit acestuia, SC Termo a invitat la discuţii administratorii asociaţiilor cu mari datorii şi le-a pus în vedere că vor primi căldură în această iarnă cu condiţia să demonstreze că au dus la îndeplinire toate prevederile legale în acest sens.

40 de asociaţii de proprietari, pe lista neagră

Sunt vizate 40 de asociaţii de proprietari din Craiova, cu restanţe mari, către care a fost sistat şi consumul de apă caldă, încă din vară. Reprezentanţii SC Termo spun că singura dovadă pe care o pot aduce administratorii, în acest sens, sunt dosarele de acţionare în judecată a marilor datornici din asociaţie. „Noi îi chemăm pe administratori să ne arate dosarele prin care i-au acţionat în instanţă pe datornicii de la care sunt obligaţi să recupereze debitele. Dacă nu pot să demonstreze acest lucru, nu le va fi furnizată nici căldură. Unii dintre administratori ne-au adus listele şi ne-am uitat pe ele şi mai putem să facem concilieri, dar sunt şi asociaţii unde nu s-a întâmplat nimic şi mai mult ca sigur că nu vor primi căldură”, a avertizat reprezentantul SC Termo. Acesta a precizat că, iniţial, a fost vorba de 120 de asociaţii, dar au rămas doar 40, acestea fiind şi cele care au datorii foarte mari.